Piedici pentru acordul bugetar în Parlamentul European

Parlamentul European a cerut, într-o rezoluţie adoptată joi după-amiază, îmbunăţirea acordului Consiliului European privind bugetul UE şi Fondul de relansare post-pandemie, insistând asupra unor suplimentări bugetare şi asupra introducerii unor condiţii stricte privind statul de drept.
„Fondul de relansare constituie o decizie istorică, dar priorităţi pe termen lung ale UE precum Acordul ecologic şi Agenda digitală sunt expuse riscurilor”, anunţă Parlamentul European.
Rezoluţia pe tema concluziilor summitului UE din perioada 17-21 iulie a fost aprobată de Parlamentul UE cu 465 de voturi pentru, 150 împotrivă şi 67 de abţineri.
Eurodeputaţii au criticat reducerea unor fonduri pentru programe destinate viitorului, avertizând că acest lucru „va submina bazele unei relansări sustenabile şi rezistente”.
Parlamentul UE avertizează că nu va aproba acordul bugetar în forma actuală. Europarlamentarii au insistat pentru stabilirea unor condiţii stricte în privinţa respectării principiilor statului de drept. Parlamentul UE „regretă profund” că membrii Consiliului European au slăbit semnificativ eforturile Comisiei Europene şi ale Parlamentului European de susţinere a valorilor statului de drept.
Parlamentul European vrea îmbunătăţirea acordului Consiliului European pe tema bugetului multianual şi a Fondului de relansare economică, a declarat miercuri David Sassoli, preşedintele Legislativului UE, insistând să fie suplimentate unele fonduri şi să fie impuse condiţii stricte privind statul de drept. „Există o propunere pe masă, dar am vrea îmbunătăţirea acesteia, în primul rând prin a încerca să oferim unele răspunsuri la reducerile pe care le considerăm nejustificate. Nu putem reduce bugetul pentru cercetare ştiinţifică, pentru tineri şi pentru programul Erasmus, nu se poate”, a declarat David Sassoli, citat de agenţia de presă Reuters.
Referindu-se la generalizarea formulării din acordul bugetar privind condiţionarea alocării fondurilor de respectarea normelor statului de drept, Sassoli a precizat: „Nu suntem mulţumiţi doar să fie menţionate principiile”.
Votul final al Parlamentului UE pe tema bugetului multianual şi a Fondului UE de relansare este aşteptat peste câteva luni, a precizat David Sassoli.
Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie. Liderii europeni au aprobat un buget multianual în valoare de 1.074 de miliarde de euro. În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.
Planul prevede menţinerea condiţiei respectării normelor statului de drept în accesarea fondurilor europene. Dar, pe fondul opoziţiei vehemente exercitate de Ungaria şi Polonia, formularea referitoare la condiţionalităţi a fost generalizată. „Consiliul European subliniază importanţa protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene. Consiliul European subliniază importanţa respectării normelor statului de drept. În acest context, va fi introdus un regim de condiţionare pentru protejarea bugetului şi a Fondului de relansare Viitoarea Generaţie UE. În acest context, în cazul încălcărilor, Comisia Europeană va propune măsuri care vor fi adoptate de Consiliul UE prin majoritate calificată”, prevede acordul liderilor UE.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, consideră că flexibilizarea condiţiilor este o victorie a sa, potrivit site-ului german Tagesschau.de. La rândul său, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, consideră drept un succes „toată arhitectura de monitorizare. Multe ţări vest-europene ceruseră un instrument mai eficient de sancţionare a statelor care încalcă valorile fundamentale ale UE.
„Elementele centrale a ceea ce se propunea iniţial sunt încă acolo”, a avertizat, la rândul său, premierul Olandei, Mark Rutte. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a confirmat ideea: „În concluziile adoptate, ne angajăm să acceptăm şi să protejăm principiile statului de drept”.
Sursa: www.cotidianul.ro
- Mafia din servicii: Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții
Generalul SIE în rezervă Nicolae Iana (trecut în rezervă în 2003), fostul procuror militar DNA Vasile Doană și doi rezerviști din SRI sunt vizați de percheziții făcute de procurorii DNA într-un dosar care îl vizează pe Fănel Bogos, considerat unul dintre cei mai mari producători din industria avicolă, au declarat surse judiciare. Procurorii efectuează percheziții … - Corupția USR: Roxana Rizoiu, propusă de USR ca Avocat al Poporului, l-a împrumutat cu 120.000 de lei pe Nicușor Dan în campanie
Roxana Rizoiu, expertă în drepturile omului, a fost propusă marți de USR pentru funcția de Avocat al Poporului. Ea apare în declarația de avere a președintelui Nicușor Dan cu un împrumut de 120.000 pentru campania acestuia în alegerile prezidențiale din acest an. Roxana Rizoiu apare alături de alte zeci de persoane pe lista de împrumuturi … - Radiografia dezastrului creat de USR în București, un oraș paralizat de incompetență
Bucureștiul anului 2025 este un oraș blocat: fără căldură, fără apă caldă, fără drumuri funcționale, fără un plan de dezvoltare coerent. În spatele acestui haos administrativ se află un om care a promis „transparență, reformă și eficiență”, dar a livrat paralizie și neputință primarul Nicușor Dan. Termoenergetica – simbolul unui oraș înghețat Cel mai grav … - Ciprian Ciucu și umbrele din Sectorul 6, între modernizare de fațadă și clanurile interlope
Sub luciul aparent al „modernizării accelerate” și al fondurilor europene atrase, Sectorul 6 al Capitalei ascunde o realitate pe care primarul Ciprian Ciucu preferă să o ignore: o rețea complexă de interese, clanuri interlope și grupuri imobiliare care prosperă în umbra administrației locale. În ultimii ani, mai multe investigații de presă au conturat un tablou … - 8% – Cătălin Drulă mizează pe circ și scandaluri în campania pentru Primăria Capitalei, cu aceleași teze expirate ale USR
Cătălin Drulă, liderul USR, pare să fi rămas blocat în vechile sale reflexe politice: atacuri sterile, scandaluri regizate și promisiuni fără acoperire. Cu un partid prăbușit la doar 8% în sondaje, Drulă încearcă disperat să atragă atenția prin circ mediatic, în loc să ofere soluții reale pentru problemele Bucureștiului. În loc să vorbească despre trafic, …