Emil Boc, îndrăgostit de PSD: Nu mai e un partid corupt! PSD și PNL dau tot ce pot mai bun, pentru țară, pentru România

Distribuie acest articol!

Primarul Clujului, Emil Boc, susține că PSD nu mai este un partid corupt, iar coaliția PSD-PNL e văzută ca o alăturare a jucătorilor rivali, atunci când sunt selecționați în echipa națională. Afirmațiile le-a făcut la o emisiune radio, difuzată de Napoca FM.

”Aceste două partide, PSD și PNL, sunt ca și două echipe de fotbal, care au o rivalitate istorică, dar, atunci când jucătorii acestor echipe joacă pentru naționala României, pun în plan secundar rivalitatea și joacă, dau tot ce pot mai bun, pentru țară, pentru România. Dincolo de clubul din care faci parte, trebuie să fii loial față de România.

Avem un șef al Guvernului, un căpitan de echipă, pentru care, prin natura profesiei, loialitatea față de România reprezintă legea supremă.

Există ingredientele care acest guvern să joace pentru România și nu pentru cluburile din care fac parte, în primul rând”, susține Emil Boc, citat de Știri de Cluj.

El a mai spus că această coaliție nu se justifică dacă nu va fi ridicat MCV-ul și dacă România nu intră în Schengen.

”Această coaliție nu se justifică dacă nu face reforma administrației publice locale, dacă nu duce România în Schengen, prin eliminarea MCV -ului, dacă nu ridică nivelul de trai al românilor, dacă nu absorb prin investiții masive toți banii europeni disponibili prin PNRR și fondurile structurale, dacă nu elimină pensiile speciale, dacă nu digitalizează administrația publică centrală și locală, dacă nu ține sub control pandemia, prin vaccinare masivă, dacă nu vor pune oameni profesioniști la locul potrivit, dacă nu vor guverna transparent fără corupție, dacă va sfârșitul colaborării electoratul dur al celor două partide nu va spune: ”A meritat, pentru România, deși nu am fost de acord cu acest compromis politic!”. Dacă acestea nu se întâmplă, această coaliție nu își are menirea”, a mai spus Emil Boc, la Napoca FM.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: