Internațional

Elon Musk nu mai cumpără Twitter, dar dă rețeaua în judecată

Elon Musk, care este dat în judecată de Twitter pentru că şi-a încălcat angajamentul de a achiziţiona reţeaua de socializare, a contraatacat, vineri, introducând un proces împotriva Twitter la o instanţă din Delaware, anunţă Wall Street Journal.

Această plângere confidenţială nu este încă disponibilă publicului, scrie news.ro.

În ceea ce promite a fi o escaladare a bătăliilor legale, şeful Tesla şi-a depus contra-acţiunea la scurt timp după ce judecătorul care supraveghează procesul Twitter a decis data de 17 octombrie pentru începerea procesului.

Una dintre cererile lui Elon Musk se referă la acuzaţia că Twitter a minţit cu privire la numărul de utilizatori răscumpărabili după ce i-a acceptat oferta de cumpărare, notează sursa citată.

Elon Musk şi-a anunţat în aprilie intenţia de a cumpăra reţeaua de socializare pentru 44 de miliarde de dolari, dar declarase în cele din urmă la începutul lunii iulie că încheie acordul pe motiv că, potrivit lui, compania din San Francisco a minţit despre proporţia de conturi automate şi spam pe platforma sa.

Twitter a depus o plângere pe 12 iulie la un tribunal din Delaware pentru a-l obliga pe cel mai bogat om din lume să-şi onoreze angajamentul de cumpărare.

Reţeaua de socializare, care spune că mai puţin de 5% dintre utilizatorii săi activi sunt neautentici, încearcă să pună în aplicare acordul sau să obţină indemnizaţii estimate la 1 miliard de dolari.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button