Social

Minerii intră în grevă: Guvernul își bate joc de noi

Angajaţi de la mai multe cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt în grevă spontană, unii pentru a doua zi consecutiv, din cauză că nu sunt puse în aplicare prevederile Legii 197/2021 privind pensionarea la 52 de ani.

Liderii sindicali din minerit şi energie spun că oamenii sunt supăraţi pentru că au fost amăgiţi de către guvernanţi cu aplicarea legii, cel mai probabil urmând o grevă generală în unităţile miniere din cadrul CEO.

„E revoltă în fiecare bazin pentru că guvernanţii nu respectă o lege care a intrat în vigoare, liderii de sindicat nu mai sunt recunoscuţi şi toate mişcările sunt spontane (…) protestele continuă pentru că oamenii sunt într-o situaţie extremă, majoritatea sunt înaintaţi în vârstă şi trebuia să iasă la pensie, zi de zi mor oameni. (…) Părerea e că minerii şi energeticienii vor intra în grevă generală, fără control, pentru că liderii de sindicat nu mai sunt credibili şi punem în pericol până la urmă Sistemul Energetic Naţional. Guvernanţii ar trebui să se mişte în 24 de ore cu aplicarea legii”, a spus liderul Sindicatului Lignitul Oltenia, Constantin Creţan.

O delegaţie a sindicaliştilor din zona Motru se află marţi la Bucureşti pentru discuţii cu parlamentarii privind aplicarea legii 197 şi oprirea concedierilor în CEO, iar pe 20 decembrie vor avea loc negocieri între administraţia CEO şi reprezentanţii sindicatelor majoritare.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button