Știrile 60m.RO

Elevul din București care și-a înjunghiat profesoara în gât rămâne în arest

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, contestaţia formulată de elevul de 16 ani de la Colegiul Naţional Ion Creangă din Bucureşti, care a atacat cu un cuţit şi a rănit o profesoară de limba japoneză, împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Decizia este definitivă.

Potrivit Codului penal, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal pentru faptele sale. Dacă minorul are vârsta între 14 şi 16 ani, el răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

Acuzaţiile în acest caz sunt de tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Incidentul s-a produs la mijlocul săptămânii trecute, după ce profesoara de limbă japoneză a anunţat pe neaşteptate un test. Când a ajuns în dreptul băncii unui elev, acesta a scos un cuţit din rucsac şi a atacat-o în zona gâtului. Profesoara a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Anchetatorii susţin că elevul a premeditat atacul şi a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze.

„La data de 05.04.2023, în jurul orei 12:30, în timp ce persoana vătămată, în vârstă de 26 de ani, profesoară la un liceu din municipiul Bucureşti, începuse ora de predare la clasa a X-a şi împărţea foile cu teste către elevi, în momentul în care a ajuns la banca inculpatului, acesta din urmă a lovit-o cu un cuţit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în regiunea cervicală anterioară.

Inculpatul a premeditat săvârşirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze şi s-a înarmat cu un cuţit. Din modul în care a acţionat, lovind victima cu o armă cu potenţial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acţiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard”, spun procurorii.

Parchetul Capitalei precizează că elevul a purtat şi folosit un cuţit într-o instituţie de învăţământ, iar prin violenţele exercitate asupra profesoarei în faţa colegilor de clasă a tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând sentimente de teamă, indignare şi insecuritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button