Elena Udrea, eliberată din închisoare după mai puțin de 4 ani! Prejudiciul de 9 milioane de lei rămâne neplătit

Tribunalul Prahova a decis definitiv eliberarea condiționată a Elenei Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. A executat 3 ani și 10 luni, iar prejudiciul de 9 milioane de lei nu a fost recuperat de stat. ANAF a reușit să recupereze doar 1% din sumă, în timp ce fostul ministru pleacă acasă. Decizia a fost luată pe baza unei conduite considerate “exemplare” în detenție.
Elena Udrea scapă de închisoare înainte de termen. A părăsit Penitenciarul Târgșor după doar 3 ani și 10 luni de detenție, în urma unei hotărâri definitive a Tribunalului Prahova.
Fostul ministru al Turismului a fost condamnată în dosarul Gala Bute, unde anchetatorii au demonstrat că a coordonat un sistem prin care apropiații săi au primit bani de la firme private, în schimbul garanției că vor încasa rapid plățile de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Elena Udrea a fost încarcerată din 6 iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria. Din condamnarea de 6 ani, Udrea a executat mai puțin de patru, iar perioada de detenție a fost considerată suficientă de către instanță. În motivarea hotărârii se arată că fostul ministru a avut o conduită pozitivă, nu a fost sancționată disciplinar și a fost recompensată de 16 ori.
Potrivit caracterizării oficiale întocmite de Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, Udrea s-a implicat în activitățile educative și psihosociale, a respectat regulamentele interne și s-a adaptat mediului carceral. Pe baza acestui profil, Comisia pentru liberări condiționate a propus eliberarea, iar instanțele au confirmat propunerea.
Avocatul său, Veronel Rădulescu, a declarat că fosta deținută era încrezătoare într-o decizie favorabilă. A mai afirmat că Elena Udrea a fost supusă unei discriminări, întrucât nu a primit permisii pe perioada detenției, deși are un copil minor. În plus, timp de doi ani nu i s-ar fi permis să muncească în penitenciar, spre deosebire de alți deținuți cu pedepse mai grave.
Execuția pedepsei a fost calculată începând cu 16 iunie 2022 și ar fi trebuit să se încheie pe 28 august 2027. Timpul petrecut în arest preventiv, dar și în detenție în Costa Rica și Bulgaria a fost dedus din pedeapsa totală.
Prejudiciul de 9 milioane de lei stabilit în dosarul Gala Bute a rămas, în mare parte, nerecuperat. ANAF anunța în urmă cu doi ani că a reușit să recupereze doar 1% din sumă. În ciuda condamnării și a executării parțiale a pedepsei, statul nu a reușit să tragă linie într-un caz considerat emblematic pentru corupția din România.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 de către DNA. Anchetatorii au demonstrat că banii proveniți din contracte cu statul au ajuns fie în posesia directă a fostului ministru, fie au fost direcționați către organizații sau persoane apropiate ei, cum ar fi filiala PDL București și Rudel Obreja.
După o anchetă extinsă, o condamnare cu executare și aproape patru ani în detenție, Udrea părăsește penitenciarul, în timp ce statul rămâne cu paguba.