Politică

Elena Lasconi minte mai rău ca Băsescu! Ar trebui să demisioneze din fruntea USR

Elena Lasconi, sîmbătă, 22 iunie”Aştept duminica, să văd dacă pot să fac o majoritate în Biroul Naţional. Dacă nu, îmi voi da demisia. Sănătate bună şi noroc, dragoste cu sila nu se poate! Dacă ai 50% plus 1 poţi să conduci. Nu-ţi poţi permite să nu ai toată puterea partidului de partea ta. Şi toţi oamenii să meargă ”, transmite Inpolitics.

Ziua ce mare a sosit.
Cei 24 de membri ai Biroului Național au fost aleși prin votul celor 600 de delegați care au participat la Congresul extraordinar USR, organizat sâmbătă, 29 iunie 2024. „Echipa reconstrucție” susținută de noul președinte al USR, Elena Lasconi, a obținut doar o treime din locurile din Biroul Național al formațiunii, potrivit surselor G4Media.

În consecință, mîine, noua președintă va trebui să demisioneze din funcție, conform anunțului făcut chiar de ea zilele trecute. Nu de alta, dar în caz contrar riscă să bată recordul de răzgîndire al lui Băsescu, ”demisionez în 5 minute dacă sunt suspendat”. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button