Jaf la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova: Circa 1 milion de lei, furați pe studii falsificate

Procurorii fac vineri dimineaţă trei percheziţii în judeţele Giurgiu şi Dolj, într-un dosar penal în care se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, de către o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei companii de interes strategic naţional, conform Parchetului ICCJ, care precizează că este vizată depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente. Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985 000 de lei, Surse apropiate anchetei au declarat că cel vizat este directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, Bogdan Bratu. Acesta a fost ridicat de poliţişti.
”În cursul zilei de 23 aprilie 2021, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează 3 percheziţii domiciliare în judeţele Giurgiu şi Dolj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, de către o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei companii de interes strategic naţional”, anunţă Parchetul ICCJ.
Obiectul cercetărilor îl constituie inducerea şi menţinerea în eroare a instituţiei, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente.
Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985 000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la angajator, urmând a fi completat şi stabilit în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză.Acţiunea beneficiază de sprijinul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice.
- Reziștii nu mai spală rufele. Mîndruță face economie…
Lucian Mîndruță spusese, în martie anul acesta, că a făcut servicii de training pentru ministra mediului, Diana Buzoianu. În acest context, Mîndruță a revenit după postarea în care îndemnase la „minimă solidaritate” pentru economie de energie și a precizat că nimeni nu l-a rugat să o facă, ci a fost inițiativa lui. Pe 31 iulie, … - O stâncă, aruncată în aer ca să fie deviată Dunărea. Măsurile luate acum în criza energetică, intervin militarii
Armata intervine duminică pe Dunăre și se pregătește să detoneze controlat o stâncă, astfel încât să fie deviat cursul apei spre Centrala Nucleară Cernavodă. Imagini difuzate de televiziunile de știri arată că se lucrează în zonă. A avut loc, în urmă cu scurt timp, o detonare de mici dimensiuni, prima intervenție pentru a devia Dunărea. … - Interlopul Bănică încearcă să scape de ordinul de protecție, după ce l-a fugărit prin centrul Craiovei pe vicepreședintele PSD Dolj. Mafia locală face presiuni mari asupra judecătorilor de la Tribunalul Dolj
Stat în stat la Craiova: Interlopul Bănică dictează legea pumnului, protejat de o caracatiță din justiție și administrație Craiova a devenit un teritoriu acaparat, în care statul de drept este înlocuit brutal de „legea pumnului și a banilor”. O rețea complexă de interese obscure leagă crima organizată de vârful administrației locale, poliție, servicii de informații … - Ministrul PSD Florin Barbu asmute instituțiile statului asupra jurnaliștilor pentru a-și ascunde legăturile cu „regina achizițiilor publice” Mihaela Neagu
Ex-ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a lansat un atac fără precedent la adresa presei și a vocilor critice din spațiul public. În loc să ofere clarificări transparente și asumate privind presupusa sa relație cu Mihaela Neagu, un personaj extrem de controversat supranumit „regina achizițiilor publice”, demnitarul PSD alege calea intimidării brutale, specifică regimurilor autoritare. Refuzând cu … - Dunărea secată, în publicația britanică The Guardian: ”Putem merge pe jos până în România”
Canicula din ultimele săptămâni din Europa Centrală și de Est au dus nivelul Dunării și Rinului la minime istorice în unele regiuni. Un articol amplu publicat în The Guardian, citat de Mediafax, prezintă măsurile pe care autoritățile din Ungaria și România au fost nevoite să le adopte. Temperaturile foarte ridicate din ultimele săptămâni, care au dus la … - Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu: Decizia inițială a Fitch a fost de retrogradare. Ne-au mai păsuit câteva luni
Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, a explicat la Digi24 că decizia inițială a Fitch privind ratingul României a fost de retrogradare. Deși ratingul a rămas neschimbat, Rădulescu subliniază că pericolul nu doar că nu a trecut, ci este și mai mare și arată către reformele întârziate ale României. Consilierul a explicat și pașii greșiți care s-au … - VIDEO: Simion abandonat în Italia. Doar 20 de români prezenți, și aceia aduși forțat
Liderul AUR a avut parte de o primire mai rece decât iarna alpină în peninsulă. Ceea ce se dorea a fi o demonstrație de forță și un mare miting de susținere în comunitatea de români din Italia s-a transformat într-un spectacol al dezamăgirii: o sală aproape goală, un entuziasm complet evaporat și o comunitate care … - Cum s-au evaporat 400 de cauciucuri din curtea IPJ Dolj „fără urme de frânare”
Poliția care ar trebui să prindă hoții nu este capabilă să își păzească propria ogradă. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj se află în centrul unui scandal administrativ halucinant: 400 de anvelope au dispărut din gestiunea instituției. Fără acte, fără imagini pe camerele de supraveghere și, într-o notă de o ironie amară, fără nicio „urmă … - Traian Băsescu îl arată cu degetul pe Bolojan: E nedemn să pescuiască parlamentari de la AUR
Traian Băsescu a vorbit în cadrul unei emisiuni despre blocajul politic din România. Fostul președinte spune că vinovat este Ilie Bolojan care refuză refacerea coaliției cu PSD. Mesaj pentru PNL și PSD Băsescu le transmite șefilor PNL și PSD să refacă coaliția, să intre la guvernare și să repare răul pe care l-au făcut. „După părerea mea, Bolojan … - Dunărea a secat atât de mult încât au început să vină la suprafață obiecte foarte vechi: Un proiectil medieval, ba chiar și fosilele unui mamut lânos
Nivelul Dunării a coborât la un minim istoric în Ungaria, iar retragerea apelor începe să dezvăluie obiecte ascunse de sute sau chiar mii de ani. După epava unei nave din Al Doilea Război Mondial, cercetătorii analizează acum un alt posibil artefact istoric, transmite Euronews. La Budapesta, nivelul Dunării a scăzut miercuri până la 23 de centimetri, …









