Editorial – România educată pe hârtie
România educată pe hârtie. Parcurgând orice curs de pedagogie, orice manual care tratează acest subiect și chiar Legea Educației Naționale avem aceeași impresie – că totul este extraordinar. Ne sunt înfăţişate finalități educaționale, idealuri educaționale, scopuri, proceduri operaționale, clasificări, curriculum etc.
De ce? De ce? De ce? De ce?
Nu putem să nu ne întrebăm, având în faţă atâtea strategii şi politici: De ce nu funcționează nimic? De ce avem din ce în ce mai mulți analfabeți funcționali? De ce, la examenele naționale, rezultatele sunt dezastruoase? De ce ne raportăm cu precădere la educația din mediul urban? De ce elevii nu mai sunt interesați de învățătură și de ce din ce în ce mai mulți părinți văd școala drept un loc unde își trimit copiii doar pentru a putea fi supravegheați sau pentru a primi ceva de mâncare? De ce din ce în ce mai mulți copii merg la școală pentru a socializa și a se afișa, nu pentru a acumula cunoștințe? De ce, oricât s-ar strădui, pare că educatorii au depus armele?
România Educată adună politicienii la Cotroceni
Învăţământul românesc s-a bucurat mult timp de apreciere şi recunoaştere la nivel internaţional, tocmai datorită unei rigurozităţi pe care, după 1989, ne-am grăbit să o lepădăm ca pe o măsea stricată şi să ne raportăm la alte sisteme de educație, să preluăm expresii pompoase din Occident, fără a ține cont de specificul poporului român, de infrastructura și realitățile naționale.
Un sistem al formelor fără fond
Redactarea legilor după modelul Copy-Paste și a documentelor de pe scaune confortabile, scaune obţinute ca o consecinţă a simpatiei şi sprijinului acordat unui partid sau altuia, au transformat sistemul de învăţământ din România într-unul al formelor fără fond riscând ca, în viitorul apropiat, să fie doar o relicvă.
S-a vorbit cu aplomb despre predictibilitate în educație, dar, în ultimii 30 de ani, nimic nu a fost predictibil. Fiecare grup care a ajuns la conducerea Ministerului Educației a folosit aceleași cuvinte, a demarat discursul sforăitor al schimbărilor, necesitarea unor noi legi, ignorând problemele reale și transformările sociale. Reorganizarea diferitelor direcții și instituții din subordinea ministerului s-a făcut pe principiul „aceeași Mărie cu altă pălărie” şi în scopul de a pasa responsabilităţi.
Schimbările dorite de Iohannis pentru „România Educată”
Din ce în ce mai mult se conturează existenţa a două sisteme diferite de educație, care pare că se găsesc în două Românii diferite – învăţământul urban și învăţământul rural, iar finanţarea în funcție de performanță ne face să ne întrebăm: Câtă performanță să se facă în condiții de secol XVII, fără curent electric, în săli de clasă neîncălzite, cu toaleta în curte, cu tavanele care stau să cadă, în bănci de acum 50 de ani și copii flămânzi care nu pot ajunge la școală dacă este vreme proastă fiincă drumurile sunt pline de noroi si de nămeţi?
Măsurile pompieristice au dus la lipsa corelării diferitelor profiluri/specializări cu ceea ce se cere pe piața muncii, generând analfabeți cu/fără diplome, asistați social, oameni care nu pot fi încadraţi într-o formă de muncă şi, implicit, la lipsa interesului pentru învățătură.
Documentele pe care le aminteam pun accentul şi pe evaluare, ca parte integrantă a predării și învățării, dar nu o evaluare de dragul de a fi şi de a da bine în statistici. Nimeni nu vorbeşte, însă, despre rezulatele evaluărilor şi despre întocmirea unor rapoarte în urma cărora să se intervină punctual, împreună cu toți factorii implicați, pentru a îmbunătăți parcursul, ci, mai degrabă, despre o evaluare de dragul evaluării care pare a avea drept scop alte mormane de hârtii, dosare și statistici, ori chiar una dintre erorile în evaluare – sancțiunea.
„România educată” la Sfântu’ Așteaptă: „Cam în 15-20 de ani”
Şcoala primeşte o mulțime de copii formaţi deja în familii care sunt puțin spre deloc implicate în aceste proces de formare. Psihologii vorbesc foarte mult despre faptul că primii ani din viața unui copil sunt esențiali pentru că atunci se pun bazele sănătății fizice și psihice din perioada adultă. Cu toate acestea, studiile arată că părinţii consideră primii ani ca fiind lipsiţi de importanţă, în comparație cu alte perioade ale vieții.
În primii cinci ani de viață, experiențele și relațiile cu figurile de ataşament stimulează dezvoltarea minții și inimii copiilor – perioada în care creierul acestora dezvoltă conexiuni mai repede decât la orice altă vârstă. Acesta este momentul în care sunt stabilite bazele învățării, sănătății și comportamentului pentru restul vieții. Și, cu toate acestea, presiunea vieții de zi cu zi, preocupările și lipsa de educație și de perspective îi determină pe mulți părinţi să considere că dacă își trimit copiii la școală, este suficient să fie supravegheați, fără ca ei să mai aibă vreo grijă, oferind, astfel, exemple negative pentru odraslele lor.
Slaba motivare a cadrelor didactice
Un alt aspect despre care guvernanţii preferă să vorbească în şoaptă sau să nici nu vorbească este slaba motivare a cadrelor didactice sau demotivarea acestora. Se discută despre o slabă pregătire, dar nu există o ofertă de programe de pregătire, utile cu adevărat, ci o mulțime de cursuri care sunt făcute pentru a fi făcute, nu pentru a veni cu informații concrete și cu soluții, plătite din buzunarul personal al fiecărui cadru didactic pentru că se cer credite, diplome, cursuri, „performanță” la adunatul hârtiilor. Un lucru similar se întâlneşte şi în cazul gradațiilor de merit care se primesc pe baza întocmirii unor dosare, hârtii şi …atingerea unor criterii cu dedicație.
T. Chirilă: România Educată, un exercițiu de PR
Toate aceste realităţi au construit un sistem al formelor fără fond, al schimbărilor de dragul schimbării, educația din România ajungând un fel de căruță care se mai deplasează doar din inerție, într-o singură roată, trasă de un cal flâmând şi obosit.
Dacă ar fi să ne referim la eventuale soluţii, una dintre ele ar fi să se păstreze ceea ce s-a demonstrat a fi eficient și să se intervină, punctual, pentru reducerea până la eliminare a inechităților dintre mediul urban – rural, în funcție de specificul țării, în contextul deschiderii către alte sisteme, într-un mod predictibil, cu un efort social pentru a crește motivația. Eforturile nu ar fi deloc mari în direcţia aceasta, pentru că, aşa cum spunea Mark Twain, „De fiecare dată când închizi o şcoală, va trebui să construieşti o închisoare. Ceea ce câştigi pe o parte, vei pierde pe cealaltă.”
România Educată: Sloganuri și poleială
În acest demers al formelor fără fond, demers pe care foarte mulţi dintre politicieni l-au ales ca mod de viaţă, se înscrie şi proiectul lansat de Administrația Prezidențială sub numele de “România Educată” sau cum ar spune un contemporan al nostru: România E-du-ca-tă…
Sloganuri, poleială, o mulţime de valori care sunt amintite şi care, după spusele politicienilor, reprezintă premise ale activităţii şi existenţei lor: „reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate”…
Citiţi pe nerăsuflate, căci orice sincopă în această enumerare ne poate trezi la realitatea crudă cu care se confruntă societatea românească. Tupeul şi ingeniozatea în a crea pancarde poleite de care dau dovadă politicienii nu au limite, iar rezultatele programelor legate în ambalaje strălucitoare se regăsesc în calitatea educaţiei şi implicit în calitatea societăţii româneşti. Aceşti politicieni îşi permit toate aceste lucruri pentru că tocmai prin distrugerea sistemului de educaţie au creat o masă mare de manevră care este scoasă periodic la vot.
„România educată“. Era cazul
Scopul educaţiei este, până la urmă, acela de a schimba o minte goală cu una deschisă, iar politicieni precum Iohannis, Turcan, Orban sau Cîţu nu şi-ar dori acest lucru.