Economie

Economistul Cristian Păun: Guvernanții ne mint inginerește. Vor crește taxele! 

Cristian Păun  spune că măsurile fiscale  nu vor acoperi gaura din buget creată tot de PSD și PNL. Se va ajunge la noi majorări de taxe, inclusiv la creșterea TVA, este de părere prof. Păun.  Altfel spus, românii vor plăti pentru greșelile pe care le-au făcut guvernanții.

Va trebui să strângem cureaua pentru a plăti aceste taxe. Sigur că ele nu vor fi plătite de bănci sau companiile mari, ci de tot de noi prin prețul bunurilor și al serviciilor pe care le cumpărăm de pe piață, a susținut economistul la un post Tv.

”Guvernul degeaba denumește acest pachet de măsuri ”ajutor fiscal”, găsește tot felul de cuvinte din astea grele, inginerești, până la urmă e vorba de o creștere de taxe, nu e vorba de reformă fiscală în niciun caz”, a declarat profesorul de economie.

Nu pot să le spună adevărul românilor! 

„(…)au intrat la guvernare(…) cel intrat acum, cu un program în care nu se prevedea deloc o creștere de taxe, și ne-am trezit cu această creștere de taxe după ce a avut loc rocada(…)doi: evident că nu pot să le spună ”creștem taxele” după ce le-au mai crescut de două ori începând cu jumătatea anului trecut. Și înainte de alegeri e destul de nasol să le spui asta românilor. Atunci vând aceste lucruri ca ”ajutor fiscal”, ”reductori financiari”, tot felul de denumiri din astea. E un limbaj de lemn”.

Bugetul pe 2023, făcut cu picioarele

„Ar fi trebuit să vorbească despte sustenabilitate financiară când au făcut bugetul ăsta cu picioarele, la început de an, că toată lumea spunea atunci că e clar că nu e sustenabil bugetul lor și că se bazează pe ipoteze fabuloase. În ce privește partea de venituri erau acolo niște fabulații. Acum plătim fiecare dintre noi niște măsuri care nu s-au luat la timp, bugete făcute anapoda și politicianului îi e foarte ușor să spună acuma ”plătiți voi prostiile pe care le facem noi, că așa vrem noi, că noi avem puterea să vi le băgăm pe gât!”, a continuat Cristian Păun.

Economistul a spus apoi că vor crește ratele românilor la bănci pentru că acum avem „o suprataxare a băncilor nejustificată. E dublă taxarea pe dobânzile aplicate creditelor”. Totodată, acesta a criticat și introducerea impozitului pe cifra de afaceri la întreprinderile mici și mijlocii. Acestea ar trebui taxate pe profit, dar cum la început ele nici nu prea au profit, deci statul nu are ce să încaseze, politicienii s-au gândit să le impoziteze pe cifra de afaceri. „E un impozit nedrept”. În ce privește impozitul pe cifra de afaceri a companiilor mari, au mai „îndulcit puțin formula de calcul, dar și acest impozit va fi plătit tot de noi”, a punctat Păun.

 Se va ajunge la o majorare de TVA cu 2 – 3%

„Și chiar și ei au recunoscut că vor mai veni și alte crește de impozite pentru că habar n-au cât o să colecteze cu măsurile astea și pentru că n-o să fie suficient. Cred că vom ajunge la o majorare de TVA de 2-3 % fără nicio urmă de îndoială.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button