Legea privind piaţa internă: Comisia Europeană lansează o procedură de infringement împotriva Londrei

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi că executivul european a lansat o procedură de infringement la adresa Regatului Unit, în conformitate cu prevederile Acordului de retragere, în legătură cu noua lege britanică privind piaţa internă, transmit Reuters, AFP şi dpa.
„În această dimineaţă, Comisia a decis să trimită o scrisoare de notificare oficială guvernului Regatului Unit. Acesta este prima etapă într-o procedură de infringement”, a declarat Ursula von der Leyen.
„Acest proiect de lege este prin natura sa o încălcare a obligaţiei de bună credinţă incluse în Acordul de retragere”, a adăugat şefa executivului comunitar.
Londra are la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a răspunde scrisorii executivului UE.
În urmă cu trei săptămâni, Comisia Europeană a dat termen Regatului Unit până la finalul lunii septembrie pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele asumate de Londra în cadrul Brexitului, care a adus „atingere gravă încrederii”, subliniind că Uniunea Europeană nu va ezita să se adreseze justiţiei.
Legea privind piaţa internă îi conferă premierului Boris Johnson puterea de a anula o prevedere din Acordul de retragere care i-ar impune provinciei Irlanda de Nord reguli vamale diferite de restul Regatului Unit în perioada post-Brexit.
Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.
Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021. În cazul absenţei unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Sursa: Agerpres
- Peste 300 de magistrați li s-au alăturat celor care denunță „justiția capturată”. Cine sunt cei peste 500 de semnatari, inclusiv un nume surprinzător
Numărul semnatarilor mesajului de solidaritate cu magistrații care au făcut dezvăluirile din documentarul Recorder a ajuns vineri la 518. Lista este deschisă de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, care acum conduce Parchetul European. Printre semnatari se află și 33 de judecători ai Curții de Apel București.Joi seară, lista era semnată de 178 de … - Borfașul penal de la Iași, deranjat de proteste și demascarea judecătorilor corupți. Cu ajutorul mafiei din justiție a reușit să fure și să rămână liber
Primarul PNL al Iașului, Mihai Chirica, spune că nu i-a plăcut documentarul Recorder „Justiție capturată”: „Să ne împușcăm în cap sistemul judiciar, considerându-l în totalitate corupt, mi se pare cea mai mare prostie pe care putea să o facă poporul român față de propriul lui stat”. Întrebat vineri la postul „Radio Hit” cum i s-a … - Gruparea mafiotă Savonea pregătește la Înalta Curte dezmembrarea completurilor și trecea mandatelor de siguranță națională de la penaliști la judecători de contencios
O sursă oficială din Înalta Curte, apropiată de „Gruparea Savonea” și care a vorbit sub condiția anonimatului, ne-a declarat că, într-adevăr, a circulat o ciornă cu noile propuneri, asupra cărora nimeni nu ar fi avut de obiectat, dar că o decizie finală nu a fost luată. Chestiunile vor fi tranșate săptămâna viitoare, miercuri, de către … - Tartorul Predoiu, parte a grupării care a capturat justiția este protejat de mafia din servicii, Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Vicepremierul Cătălin Predoiu rămâne unul dintre personajele-cheie ale dezastrului din Justiția românească, un nume care apare constant ori de câte ori se discută despre blocarea marilor dosare, despre promovări controversate și despre consolidarea unei puteri netransparente în interiorul instanțelor și parchetelor. Predoiu este politicianul care a împins decisiv legile Justiției din 2022, acte normative care … - Judecătoarea Raluca Moroșanu: „Mulțumesc tuturor care ne-au susținut!”
Judecătoarea a reacționat printr-un scurt mesaj postat pe Facebook, în care le mulțumește celor care o susțin pe ea și pe judecătorul Laurențiu Beșu, cel care a vorbit în documentarul „Justiție capturată”. Este primul mesaj al Ralucăi Moroșanu, după momentul de la conferința de presă a Curții de Apel București de joi, când a ieșit …