O elevă din Dolj a luat 6 la Matematică. După contestație a obținut nota 10

O elevă din județul Gorj a trecut printr-un șoc după ce a fost notată cu 6 la examenul de Matematică de la Evaluarea Națională. În urma contestației, fata a obținut nota 10, potrivit Impact în Gorj.
Cazul nu este singular – un coleg de-al elevei a primit nota 2,25, iar în urma contestaţiei lucrarea i-a fost notată cu 7,90.
Eleva învață la Școala gimnazială Peşteana Jiu.
„Fetiţa chiar a avut un şoc şi părinţii i-au dat pastile de calmare. Din câte am înţeles, începuse să aibă o semipareză la gură. A venit fetiţa la contestaţii şi mi-a spus că a făcut absolut tot şi că nu are cum să ia mai puţin de 10. Are cea mai mare medie acum din tot Centrul de evaluare al localităţii Bâlteni. A primit 9,80 la Limba şi Literatura Română şi media generală este de 9,90“, a declarat Constantin Deaconescu, directorul liceului din comuna Bâlteni, căruia îi este arondată școala generală, scrie Impact în Gorj.
Cazul nu este singular. Un coleg de-al fetei a primit nota 2,25, iar în urma contestaţiei lucrarea i-a fost notată cu 7,90.
- Avem peste 1500 de firme de stat cu pierderi colosale devorează viitorul României
În timp ce antreprenorul român este sufocat de taxe, controale ANAF și incertitudine fiscală, în România există un univers paralel, intangibil și falimentar: arhipelagul celor peste 1.500 de companii de stat. Aceste entități nu produc valoare, ci găuri negre. Nu generează profit, ci datorii colosale. Și, cel mai grav, nu răspund în fața nimănui, fiind … - România se împrumută din străinătate ca și când nu ar avea rating investițional, avertizează JP Morgan
Multă lume compară datoria publică a României de 60% cu cea a Italiei sau Franței, care trec de 120% din PIB, dar costul nostru e dublu. Pe scurt, pe noi cei 60% datorie în PIB ne costă cât pe Franța cu 120% datorie. „Eu discut cu mulți investitori instituționali, pentru că ăsta e jobul meu. … - Ziua în care nu vom mai ști nimic despre averile politicienilor se apropie
Au trecut opt luni de când Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, ca declarațiile de avere să nu mai fie postate pe site-ul ANI și nici pe paginile online ale instituțiilor publice. Ce înseamnă asta? Averi la secret peste patru luni. Vom avea primul an în care vor respira liniștiți. Ei, nu noi. … - CAB – AUR, grup criminal organizat! Intenționează să îl suspende din CCR pe judecătorul Dacian Dragoș – așa va fi blocată eliminarea pensiilor speciale
Mișcare stranie cu cele patru dosare prin care avocata AUR Silvia Uscov încearcă să suspende și, în paralel, să anuleze actele de numire în funcție a doi judecători ai Curții Constituționale, Dacian Dragoș și Mihai Busuioc. Dosarul de anulare în cazul Busuioc a fost separat de cel al lui Dacian Dragoș – deși suspendarea celor doi e judecată împreună – și a primit termen tocmai pe 20 … - „M-a sunat Lia” se pensionează. La 51 de ani
Judecătoarea Ionela Tudor, vicepreședintă a Curții de Apel București, și-a depus cererea de pensionare la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Solicitarea acesteia urmează să fie analizată în ședința Secției pentru judecători din data de 5 februarie. Ionela Tudor are 51 de ani și a devenit cunoscută după celebra replică „A sunat Lia” din timpul conferinței …