Echilibru la CNCD: jurnalistul Dan Tănasa și-a depus candidatura

Se dorește echilibru la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instituție ce a fost utilizată de prea multe ori ca și armă politică.

Se impune profesionalizarea instituției și asigurarea unui echilibru care să garanteze încrederea cetățenilor în deciziile luate.

Problema discriminării este una variată. În România cele mai des întâlnite sunt cele de gen, etnie, orientare sexuală, vârstă, ș.a.m.d..

Membrii consiliului sunt numiți de către partidele politice din lista celor înscriși în cursă și declarați eligibili. Practic ceea ce ar fi trebuit să fie un concurs cu criterii clare, se dovedește a fi doar o înțelegere politică între partide cu privire la una din instituțiile cheie ale statului român.

În ultimii 30 de ani UDMR este partidul politic care a dispus de cele mai importante funcții din interiorul instituției. Practic din start vedem o discriminare pe criterii etnice a restului românilor, ori este ceea ce tocmai instituția ar trebui să evite.

Există criterii, poate insuficiente, dar ele ar trebui respectate în numirea membrilor.

Dan Tănasa este unul dintre jurnaliștii români ce s-au preocupat constant de soarta românilor din centrul țării, discriminați pe criterii etnice de autoritățile locale conduse de UDMR.

Cum conducerea acestei instituții revine în general tocmai partidului considerat responsabil de discriminarea românilor din Covasna și Harghita, venirea lui Dan Tănasa ca și membru ar garanta un echilibru public atât de necesar.

Activitatea lui Dan Tănasa este una complexă și variată. A scris în mod constant și continuu de modul în care românii din centrul țării sunt discriminați pe criterii etnice. Multe dintre problemele semnalate au ajuns și în instanțele de judecată unde a primit dreptate.

Însă e mai bine ca această dreptate să fie garantată și să nu fie necesară plimbarea prin tribunale.

%d blogeri au apreciat: