Teoriile despre soarta aurului românesc expediat la Moscova în timpul Primului Război Mondial abundă și astăzi.
„La televiziunile din România, sunt români care bat câmpii pur și simplu pe tema Tezaurului. Și auzim povești cum că, de fapt, aurul nostru nu mai e la Moscova, ci că a ajuns ba la Vladivostok, ba pe fundul lacului Baikal, ba la Berlin sau la Paris”, a spus miercuri Mugur Isărescu la o conferință de la sediul BNR.
O altă teorie e că la Brest-Litovsk, unde Lenin, după ce a preluat puterea, a semnat pacea cu Puterile Centrale. Prețul, susțin adepții teoriei, a fost plătit în aur românesc — nu în aur rusesc, deși Rusia avea aurul ei.
Iar la Versailles, a mai adăugat Guvernatorul, conform aceleiași narațiuni, Germania le-a restituit francezilor exact 91,5 tone, tot sub formă de aur românesc. Concluzia practică e că România ar trebui să-și ceară aurul de la Paris. O strategie care ar deteriora simultan relațiile României cu două state NATO.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a trăit îndeaproape încercările de a recupera Tezaurul.
Printre întâlnirile sale notabile se numără cea cu Jacques de Larosière — fost director general al FMI, fost guvernator al Banque de France și, la momentul respectiv, președinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. La fiecare întâlnire, de Larosière punea același număr: „Guvernatorule, ce mai face tezaurul?” Răspunsul era invariabil: „Tot la Moscova.”
Când Vladimir Putin a ajuns la putere, de Larosière l-a chemat deoarte pe Isărescu- erau la o conferință internațională- și ia atras atenția că Rusia are un nou președinte, mai tânăr. Și l-a întrebat ce va face dacă Putin ar decide să returneze aurul? „Îl luăm, bineînțeles”, i-a răspuns guvernatorul, adăugând că nu dorește să se lase pradă optimismului: „E greu cu rușii — ceea ce apucă să ia e bun luat”, a spus Isărescu.
Sfatul primit de la Larosière a fost să promoveze revendicările cât mai des și pe cât mai multe canale. „I-am urmat sfatul. Eu și colegii mei am publicat o serie de cărți care documentează această chestiune. Ne-am extins abordarea în domeniul diplomatic, conform unui tratat între România și Federația Rusă”, a adăugat Guvernatorul.
„A întrebat apoi dacă l-aș vinde. I-am spus cu siguranță că nu, pentru că românii m-ar spânzura pentru asta”, își reamintește Guvernatorul.
Între timp, narațiunea rusească — că aurul fie nu există, fie nu le aparține românilor — continuă neperturbată.
Banca Națională a României a inaugurat anul trecut o nouă secțiune pe site-ul instituției, dedicată istoricului Tezaurului evacuat la ruși în perioada 1916-1917 și eforturilor continue de repatriere a acestuia. Inițiativa vine în contextul unei campanii internaționale de conștientizare a unei probleme rămase nerezolvate de mai bine de un secol.
Povestea celor 91,5 tone de aur
În decembrie 1916, pe fondul avansului trupelor Puterilor Centrale către București, autoritățile române au luat decizia de a evacua tezaurul național pe teritoriul Rusiei, singurul stat aliat cu care România se învecina la acea vreme. Primul transport a inclus 1.738 de casete cu aurul Băncii Naționale a României și două casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare totală de peste 321 milioane lei ai vremii.
Convenția semnată cu reprezentantul Imperiului Rus la Iași prevedea explicit că valorile românești se aflau „sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, securitatea depozitului, ca și întoarcerea în România”. Depozitate la Kremlin, în Sala Armelor, casetele au fost inventariate în ianuarie-februarie 1917, când s-a confirmat concordanța deplină cu declarațiile BNR.
În octombrie 1917, revoluția bolșevică a schimbat radical situația. În ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România și confiscarea tezaurului, declarând că „puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român”. Promisiunea a rămas neîmplinită.
Confiscarea a afectat grav echilibrul monetar al României. Aurul reprezenta rezerva metalică legală, fundamentul emisiunii biletelor băncii. Potrivit Statutelor BNR, banca trebuia să mențină o rezervă metalică de aur de minimum 40% din suma biletelor emise, asigurând astfel convertibilitatea leului.
Dosarul păstrat un secol în seif
Guvernatorul Mugur Isărescu povestește un moment emblematic din septembrie 1990, când a preluat conducerea BNR. Predecesorul său, Decebal Urdea, l-a condus în biroul guvernatorului, a deschis un seif și a scos un dosar vechi, pe care i l-a întins cu mâinile tremurânde. Acesta conținea protocoalele bilaterale originale din 1916 și 1917, semnate de guvernele Rusiei Imperiale și României.
„Acest dosar este încă păstrat în seifurile Băncii Naționale ca un semn și sub angajamentul că fiecare guvernator va face tot ce îi stă în putere pentru a aduce înapoi această prețioasă Comoară”, mărturisea Isărescu. Documentul fusese întocmit special pentru conferința de la Genova din 1922, unde Rusiei Sovietice i s-a cerut ferm să returneze toate bunurile de valoare depuse la Moscova.
