Șulea a reclamat la Poliție fraude la alegerile locale din Florești

Acesta susține că procesul de numărare al voturilor a fost fraudat la una dintre secțiile de votare ale comunei, unde s-a reluat numărarea voturilor.

Șulea a amenințat că își rezervă dreptul de a depune plângere penală pentru fraudarea scrutinului și să ceară anularea acestuia, în funcție de rezultatul cercetărilor poliției. De asemenea, Horia Șulea, fostul primar al comunei, a cerut Biroului Electoral de Circumscripție Florești să verifice concordanța între listele permanente și suplimentare de vot, respectiv numărul de voturi exprimate precum și intrările aferente tabletei din Secția de votare nr. 448 din sediul Primăriei Florești.

Reprezentanții Biroului Electoral de Circumscripție Florești au declarat, pentru cluj24.ro:

„Procesele verbale au fost invalidate și s-a cerut secției de votare să le refacă, termenul fiind luni la ora 21. Dacă nu se refac corect, putem interveni noi”, au spus aceștia, explicând că la prima prezentare a buletinelor conținând rezultatele votului în secția de votare respectivă nu au ieșit cheile de control.

Potrivit procesului verbal cu rezultatele din Secția de votare nr. 448, Horia Șulea a obținut cu 3 voturi mai multe decât contracandidatul său, Bogdan Pivariu (PNL) – 247 la 244.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri locale 2020. Florești are un nou primar: tânărul Bogdan Pivariu (PNL) l-a detronat pe Horia Șulea

Alegeri Locale 2020: Bogdan Pivariu, noul primar din Florești VIDEO

 » Aflați mai multe detalii…

%d blogeri au apreciat: