Putin: „Degeaba behăiţi!”

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut din viaţa sa personală şi a familiei sale secret de stat, iar atunci când presa încearcă să ridice măcar puţin vălul de pe acest mister, Putin este nemilos chiar şi cu ziariştii apropiaţi Kremlinului, potrivit mass-media ruse.
Întrebat despre una dintre fiicele sale în cadrul unui interviu acordat agenţiei oficiale de presă TASS, Putin – care nu a dorit să răspundă întrebare – l-a apostrofat pe jurnalistul Anton Vandenko atunci când acesta a tuşit, considerând că a făcut-o cu ‘subînţeles’: „Degeaba behăiţi!”, relatează postul de televiziune independent Dojd şi publicaţia Lenta.ru. Interviul este postat şi pe site-ul de internet al TASS.
Vandenko a dorit să afle cine este persoana cu cea mai mare autoritate pentru nepoţii şefului statului rus. „Ei sunt încă mici. Pe unul dintre ei, fiica mea a început deja să-l înveţe să înţeleagă ce înseamnă viaţa”, a răspuns Putin. Jurnalistul l-a întrebat despre care dintre cele două fiice ale preşedintelui este vorba, ştiindu-se că el are două fete, Maria şi Ekaterina, ţinute departe de ochii lumii după ce tatăl lor a urcat pe Olimpul puterii din Rusia la începutul anului 2000.
„Ce contează?”, a replicat preşedintele rus, dând impresia că îşi păstrează calmul. În acel moment jurnalistul a exclamat „oh” şi a tuşit. „Degeaba behăiţi!”, l-a apostrofat imediat Putin. „Nu behăi, tuşesc!”, nu s-a pierdut ziaristul cu firea. „Cu atât mai mult. Nu aveţi de ce tuşi. Nu trăiţi viaţa mea şi nu înţelegeţi ce înseamnă problemele de securitate. Când o persoană este departe de toate astea, nu le observă pur şi simplu”, a explicat preşedintele rus, păstrându-şi zâmbetul pe chip.
Fragmentul de interviu, ultima parte din proiectul special al TASS ’20 de întrebări pentru Vladimir Putin’, a fost dat publicităţii în urmă cu două zile, la 7 octombrie, când şeful statului rus a împlinit 68 de ani.
Sursa: Agerpres
- Nicușor Dan se întâlnește astăzi cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Ce vor discuta la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan a convocat marți după-amiaza, la Palatul Cotroceni, liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru o nouă rundă de discuții privind Legea salarizării, unul dintre jaloanele-cheie din PNRR. Întâlnirea are loc pe fondul protestelor sindicale și al controverselor privind impactul noilor reguli asupra veniturilor bugetarilor, în timp ce Administrația Prezidențială susține că proiectul … - Apele Române: Ultimul reactor funcțional de la Cernavodă va fi oprit în 48 de ore. ‘Este inevitabil’
Unitatea 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă ar urma să fie oprită în următoarele 48 de ore, după ce nivelul Dunării a atins pragul critic prevăzut în procedurile de funcționare. Sorin Rîndașu, director pentru situații de urgență în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, spune că oprirea este „inevitabilă”, în condițiile în care debitul fluviului continuă să scadă, … - Anunț de ultimă oră pe Legea salarizării: Peste 800.000 de bugetari ar urma să primească salarii mai mari. Urmează schimbări majore pentru Educație și Sănătate
Noua Lege a salarizării a intrat în etapa decisivă, cu modificări majore pregătite pentru Educație și Sănătate. Peste două treimi dintre cei aproximativ 1,2 milioane de angajați ai sectorului public ar urma să beneficieze de creșteri, potrivit ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. În Sănătate, proporția beneficiarilor a trecut de 75%, iar pentru profesori sunt negociate o … - Barjele de pe Dunăre au fost ‘inspectate’ de hoți: Au crezut că vor da lovitura, dar polițiștii susțin că n-au reușit (încă) să fure nimic
Barjele scufundate în Dunăre pentru a redirecționa apa către zona Centralei Nucleare de la Cernavodă au atras deja atenția unor posibili hoți. Două persoane aflate într-o șalupă au fost observate în apropierea acestora, iar polițiștii au fost alertați că ar încerca să sustragă componente. Verificările efectuate la fața locului au arătat însă că nimic nu dispăruse și … - Rețeaua tăcerii la Feldioara: Cum s-a autorizat pe repede-înainte un depozit strategic de carburanți, ignorând instanțele, controalele ISC și riscurile de mediu
Comuna Feldioara din județul Brașov a devenit epicentrul unei controverse majore de mediu și urbanism, pe fondul interesului strategic al gigantului ungar MOL de a-și extinde capacitățile logistice din România. Proiectul construirii unui mare depozit de combustibili a fost preluat pe plan local de societatea Transit Oil SRL, administrată de Alexandru Iurea, fost colaborator al …




