Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a închis 10 şantiere şi a amendat 72 angajatori cu peste 1,38 de milioane de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a închis 10 şantiere şi a amendat 72 angajatori cu peste 1,38 de milioane de lei, în urma unor controale efectuate în a doua jumătate a lunii mai privind identificarea muncii nedeclarate şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Constantin Bujor, Inspector Şef al ITM Bucureşti.
Controalele au fost realizate în perioada 19 – 23 mai 2020 pe raza municipiului Bucureşti şi au vizat activitatea de construcţii şi cea de reparaţii şi spălătorii auto.
„Au fost efectuate 298 controale pe raza municipiului Bucureşti în domeniul relaţiilor de muncă şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Din cei 270 de angajatori sancţionaţi contravenţional, 72 au primit amenzi în valoarea totală de 1.381.400 lei. Au fost identificate 55 de persoane care prestau activitate fără forme legale de muncă, iar activitatea a fost oprită pe 10 şantiere”, a precizat Bujor.
De asemenea, 198 angajatori au fost sancţionaţi cu avertisment scris.
Acţiunea s-a desfăşurat în colaborare cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi se încadrează în strategia de acţiune a ITM Bucureşti privind combaterea muncii nedeclarate şi identificarea abaterilor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.
Şeful ITM Bucureşti a precizat că acţiunea de control s-a desfăşurat cu respectarea tuturor măsurilor stabilite şi dispuse prin acte normative privind protecţia împotriva SARS-COV-2, fiind identificate măsuri de prevenire luate de angajatori pentru a evita contaminarea cu acest virus. „Toţi inspectorii de muncă şi toţi angajaţii Ministerului de Interne au fost dotaţi cu mască, mănuşi în timpul controalelor, au fost instruiţi ca să nu aibă nici un fel de probleme şi toate au fost făcute conform procedurilor şi conform actelor normative emise în acest sens”, a adăugat Inspector Şef al ITM Bucureşti.
Sursa: www.agerpres.ro
- Accident grav în București: Un șofer a intrat în plin cu mașina într-o stație de tramvai
Un accident rutier grav a avut loc joi, 19 martie 2026, în jurul orei 13:30, pe Bulevardul Octavian Goga din Capitală, în stația Poșta Vitan, pe sensul de mers către Piața Unirii. Potrivit Societății de Transport București (STB), șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a rupt gardul de protecție al refugiului pentru călători și … - Război în Iran: Prețul petrolului a crescut brusc la 118 dolari după ce Iranul și-a extins atacurile în Golf
Prețul petrolului a crescut brusc, joi dimineață, la 118 dolari, după ce Iranul și-a extins atacurile în Golf, miercuri. Reacția Teheranului vine la scurt timp după ce Israelul a atacat complexul Pars, cel mai mare zăcământ de gaz din lume. Totodată, SUA au detectat drone deasupra bazei militare unde locuiesc secretarul de stat Marco Rubio … - ”Mită” pentru Predoiu în schimbul unui post bine plătit la stat: cazul lui Vasile Alecsandru Strat
Noul șef al Fondului de Garantare a Asiguraților este Vasile Alecsandru Strat, decan în cadrul Academiei de Studii Economice din București. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a numit recent pe președintele Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), instituție care gestionează marile falimente din RCA (precum City Insurance și Euroins). Este Vasile Alecsandru Strat, decan la ASE. Vasile … - Vergil Chițac și hotelul de pe domeniul public: cum a ajuns o parcare din Mamaia ”loc de joacă” pentru mafia imobiliară
Vergil Chițac semnează, investitorul câștigă: hotel pe o parcare publică din Mamaia! Cum a permis administrația transformarea unei parcări municipale în proiect imobiliar privat !?Primăria Municipiului Constanța a emis un certificat de urbanism pentru construirea unui hotel de șapte etaje pe un teren care, deși este proprietate publică a orașului, este concesionat unei firme private, … - Fiul patronului Realitatea Plus, urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații
Instanța a confirmat luni redeschiderea urmăririi penale într-un dosar în care este vizat Păcuraru Ionescu Paul Cătălin, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată. Acesta este fiul patronului Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, iar dosarul are legătură cu scandalul Romprest. Conform datelor oficiale, Judecătoria București a admis, la data de 03.02.2026, cererea de confirmare a …




