Știrile 60m.RO

După 8 ani de mandat, Iohannis a descoperit că România nu e digitalizată

Președintele Klaus Iohannis a constatat într-un mesaj transmis la un eveniment dedicat digitalizării că birocrația statului român este nereformată și nu s-a digitalizat. Șeful statului, care intră în al nouălea an de mandat, a cerut ”autorităților publice” să facă pași rapizi în acest sens.

”La noi în țară încă există un decalaj important al sectorului public în ceea ce privește integrarea avansului tehnologic. Este încă redus ritmul trecerii la serviciile publice digitale, atât de necesare pentru modernizarea relației dintre stat și cetățeni”, a spus președintele Klaus Iohannis în mesajul transmis joi în deschiderea celei de-a XI-a ediții a GoTech World, mesaj prezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

”De aceea, autoritățile publice ar trebui nu doar să își propună politici ambițioase, ci să și facă pași concreți și rapizi în împlinirea acestor obiective”, a adăugat Iohannis.

Șeful statului a remarcat că sectorul privat de IT&C s-a dezvoltat rapid în România: ”a înregistrat o dinamică spectaculoasă în ultimul deceniu, cu creșteri de două cifre aproape an de an, contribuind semnificativ la avansul tehnologic al economiei noastre. Progresele în planul conectivității, dinamismul sectorului antreprenorial de profil, dar și resursa umană înalt specializată au generat pentru România avantaje competitive certe, esențiale în atragerea de investiții și diversificarea oportunităților de afaceri”.

Reamintim că multe dintre licitațiile organizate de instituțiile statului pentru digitalizarea unor procese birocratice sunt acuzate de lipsă de transparență și favorizarea unor companii care au legături cu partidele politice.

Unele dintre condamnările răsunătoare în dosare de corupție au fost pronunțate tocmai în urma unor licitații trucate pentru sisteme de IT&C.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button