Politică

Dumitru Coarnă: „Știu că sunteți homosexuali în PSD, nu puteți face copii”

Fost parlamentar al PSD, în prezent deputat neafiliat, Dumitru Coarnă le-a spus foștilor săi colegi din PSD că sunt homosexuali. Mesajul a fost transmis în timpul discuțiilor din Camera Deputaților referitoare la un proiect privind prevenirea separării copilului de familie. Un deputat PSD, Aurel Bălășoiu, surprins în imagini intime cu un alt bărbat a fost exclus din partid.

„Separați copiii de familii, iar la Senat există un proiect prin care permiteți adopțiile de copii români de cuplurile de homosexuali”, a spus Coarnă. El a adăugat: „știu că avem în sală la PSD mulți de tipul ăsta”. „Haideți să protejăm copiii României! Eu știu că voi între voi nu puteți să faceți copii între voi că nu aveți cum. Cei din PSD, dacă vreți, pot să vă spun lista în direct. Încep cu litera A, B, C, cum vreți. Încep de unde vreți. Știu că sunteți homosexuali și ați văzut ce ați făcut între voi. Nu puteți avea copii, nu vă bateți joc de țara asta”, a fost mesajul lui Dumitru Coarnă.

Art.16. – (1) Se înfiinţează Observatorul Naţional al Copilului, denumit în continuare Observatorul Copilului, care este un modul din cadrul unui sistem informatic dezvoltat şi administrat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, denumită în continuare ANPDCA.

(2) Observatorul Copilului reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate cu mijloace informatice pentru înregistrarea de către autorităţile administraţiei publice locale a copiilor aflaţi în situaţie de risc de separare de familie.

(3) Din punct de vedere al structurilor organizaţionale şi al rolurilor, în cadrul Observatorului Copilului, activitatea de evidenţă a copiilor aflaţi în situaţie de risc este organizată astfel: a) ANPDCA gestionează, administrează şi actualizează în sistem informatizat evidenţa copiilor aflaţi în situaţie de risc, cu reşedinţa obişnuită în România, asigurând organizarea, coordonarea şi controlul metodologic al activităţii serviciilor publice de asistenţă socială; b) direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului coordonează şi îndrumă metodologic la nivel judeţean şi, după caz, de sector al municipiului Bucureşti, activitatea de înregistrare a copiilor aflaţi în situaţie de risc; c) serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor gestionează şi actualizează evidenţa copiilor aflaţi în situaţii de risc cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

a) identificarea și înregistrarea în Observatorul Național al Copilului a tuturor copiilor aflați în risc de separare de familie și a familiilor cu copii aflate în situații de vulnerabilitate.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button