Dumitrina Mitrea: AUR va anula prin lege toate amenzile date în pandemie: sunt ilegale, protestele sunt legitime

În perioada de pandemie au fost aplicate amenzi, dar care au avut la bază ordine declarate ulterior nule de către instanțele de judecată. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor susține că statul trebuie să facă dreptate românilor amendați în mod abuziv și că este nevoie ca prin lege acestea să fie anulate.
„Amenzile date în pandemie reprezintă un abuz realizat de autorități împotriva românilor. Au fost date zeci de mii de amenzi pentru a-i ține pe români în case și să respecte niște reguli aberante. AUR a fost trimis în parlament de români pentru a le apăra libertatea și vom face acest lucru.
Ordinele date de către guvern au fost anulate de instanță, practic vedem un guvern care încalcă legea și care ar trebui cercetat de către procurori pentru abuz în serviciu. Nu poți depăși constituția României și legislația existentă, un ordin de ministru sau o decizie a unui comitet pentru situații de urgență nu va putea anula constituția și drepturile românilor.
AUR va depune un proiect de lege prin care aceste amenzi să fie anulate în mod automat, fără să mai fie necesar să mergi într-o instanță de judecată. Sperăm să găsim majoritatea necesară pentru a-l duce mai departe, dacă nu, în 2024 cu siguranță că o vom avea și vom șterge toate nedreptățile făcute în pandemie împotriva românilor” a declarat Dumitrina Mitrea, parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor.