Economie

Dublarea prețurilor la energie. Pe vremea lui Ceaușescu ne opreau curentul. Acum ni-l oprim singuri.

Românii trăiesc astăzi un paradox amar. În comunism, Ceaușescu le tăia curentul cu forța, lăsându-i în frig și întuneric. Acum, după 35 de ani de „democrație”, românii își sting singuri lumina și își închid caloriferele, nu pentru că nu ar exista energie, ci pentru că nu și-o mai permit.

În ultimii ani, facturile au explodat, iar dublarea prețurilor la energie a devenit realitatea zilnică a fiecărei familii. În loc să avem o piață stabilă și corectă, am ajuns prizonierii unor companii private care se îmbogățesc, în timp ce guvernul privește nepăsător. Statul, care ar trebui să protejeze cetățenii, s-a transformat în complice al marilor jucători din energie.

Ceea ce trebuia să fie o țară cu independență energetică – cu hidrocentrale, cu centrale nucleare și rezerve de gaze – a ajuns o piață scumpă, speculativă și instabilă. În loc să fie un avantaj, resursele României au devenit sursă de profit pentru câțiva privilegiați. Românii plătesc facturi de Occident cu salarii de Est.

Dacă pe vremea lui Ceaușescu frigul și întunericul erau semnele unei dictaturi, astăzi frigul și întunericul din casele românilor sunt dovada unei administrații falimentare și a unei piețe energetice haotice. Diferența e că acum nu mai vine partidul să-ți stingă becul, ci îți tai singur lumina pentru că nu ai cu ce să plătești.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button