Dramatic: până în octombrie o treime din HORECA vor falimenta
Mohammad Murad a lansat un apel, un strigăt de ajutor, încă neauzit, către premierul României.
Acesta susține că în cazul în care nu se va relua activitatea în domeniul HORECA până în octombrie peste 30% din companii vor falimenta:
„In privinta protestului de ieri, il sustin, sunt de acord cu el.
Am incercat sa conving colegii mei de o luna de zile, hai sa ne miscam, nu au fost de acord atunci.
Timpul conteaza foarte mult.
Astazi sunt 1.000 de cazuri pe zi (n.r. de Covid-19), nu as putea sa asum si sa pun niste masuri noi.
Pe de alta parte, industria trece printr-un moment foarte greu.
Il inteleg pe domnul presedinte Iohannis, ca asa e cum spune dansul, inainte de toate sanatate, dar pe de alta parte eu va garantez ca pana in octombrie 30% din HoReCa o sa inchida usile daca nu gasim o solutie”, a afirmat presedintele FPTR.