Politică

Dragoș Pătraru: Klaus Iohannis trebuie pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității

Realizatorul emisiunii ”Starea Nației”, Dragoș Pătraru, susține că președintele Klaus Iohannis este ”un fel de Șoșoacă pe invers”, iar după ce se termină nebunia ar trebui pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității în gestionarea crizei Covid.

”Nu pare că avem vreo mare urgență, din declarațiile președintelui. Ședință de urgență pusă azi la 17,30, după declarațiile de ieri. Mhm, acolo, ceva restricții de luni, noaptea, vacanță școlară tot de luni, pare că Iohannis și-a asumat încă niște zile cu câte 500 de morți. Unde-au fost atâtea, ce mai contează încă 2000 de morți acolo, nu?

Deși el, președintele, a spus în iunie că am învins pandemia, iar prim-ministrul a declarat pe 24 august că valul al patrulea va fi pantaloni scurți, nimic din ce n-am văzut până acum, Iohannis a repetat azi că oamenii sunt de vină pentru situația actuală.

Nu mai zic de imbecilitatea acestei ședințe. Practic, Iohannis a stat de vorbă acum pentru a găsi soluții fix cu ăia despre care a zis ieri că sunt vinovați pentru că mor atât de mulți români. A discutat cu piromanii despre cum ar putea fi stins focul pus de ei. Dar logica a fost ucisă de ceva timp în procesorul prezidențial.

Iar gluma aia proastă cu ”nu degeaba am venit cu mască” mergea s-o faceți la congresul PNL, domnule iresponsabil.

A, da, și prostia asta, că vaccinul te scapă de boală! Nu, nu te scapă de boală, inteligentule! Te ajută mult vaccinul, în sensul că iei boala mai greu, o dai mai departe mai greu, ai șanse mult mai mari să scapi cu o formă ușoară sau medie, dacă faci boala, în cele mai multe cazuri nu mori chiar dacă faci o formă gravă, de-astea. Deci, un fel de Șoșoaca pe invers este acest habarnist Klaus Iohannis. Ce sens mai are să te lupți cu fake-news-urile când președintele țării este un izvor nesecat de știri false. Vai de noi!

După ce se termină nebunia, acest om trebuie pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității în gestionarea crizei Covid. A, stai, că am uitat, nu mai avem Justiție, s-a dat ordinul ăla pe unitate…”, scrie Dragoș Pătraru.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button