Economie

Dragoș Anastasiu, despre cum va arăta România cu proeuropenii la putere: Euro la 6 lei și șomaj de 30-40%

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a afirmat că România risca un ”curs la 6 lei” euro şi ”şomaj la 30-40%”, dacă nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale, iar Comisia Europeană începea demersul de a stopa fondurile europene pentru România.

”Eram ca o maşină cu roţile din faţă în prăpastie”, a declarat Dragoş Anastasiu, la Digi 24.

”Dacă nu ieşeam, până pe 8 iulie, cu acest pachet dureros, dar credibil pentru cei care ne dau banii, Comisia Europeană începea demersul de a stopa fondurile europene pentru România, iar agenţiile de rating, care ne spun nouă că ţara dumneavoastră e acceptabilă pentru investiţii sau nu e acceptabilă pentru investiţii, ne-ar fi spus foarte repede că suntem neacceptabili pentru investiţii. Şi asta era scenariul Grecia 2010, cursul valutar s-ar fi dus probabil la 6, şomajul la 30-40 la sută”, a adăugat vicepremierul.

Potrivit acestuia, nu a existat timpul necesar pentru a începe ”cu ce doare cel mai tare şi să facem totul aşezat, în consultare cu sindicatele şi cu patronatele: n-a fost timp”.

”Pachetul 2 rezolvă din inechităţi, pachetul 3, cu atât mai mult şi aşa mai departe (…) Următoarele pachete se vor concentra pe debirocratizare, eliminarea inechităţilor”, a mai afirmat vicepremierul Anastasiu.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button