Știrile 60m.RO
Carantină parțială în România. Ce ne mai pregătesc guvernanții?

În această seară, Klaus Iohannis a anunțat noi măsuri stricte de restricție care ar urma să intre în vigoare în perioada următoare.
Președintele a prezidat ședința de Guvern și a anunțat că circulația pe timpul nopții va fi interzisă, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țară, târgurile și piețele vor fi închise, iar școlile vor trece toate în online. Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor intra în vigoare de luni.
Acesta a mai precizat că alegerile vor fi organizate în condiții speciale.
Ne punem fireasca întrebare dacă pe 6 decembrie nu erau alegeri, iarăși ne închideau în case și căutau țapi ispășitori?
- Chiolhanul de la Cotroceni! Cu ce bunătăți s-au delectat invitații lui Nicușor Dan, de Ziua Națională
Recepția de 1 decembrie de la Cotroceni a fost cel puțin opulentă. Fiind prima sa recepție în funcția de președinte al României, Nicușor Dan nu s-a zgârcit. Însă declarațiile lui contrazic festinul de la Palatul Cotroceni: „avem un deficit comercial foarte mare și nu avem, în momentul ăsta, o adevărată politică economică”. Dar avem sarmale, fasole … - De ce nu este demis directorul Cyberint (SRI), Anton Rog!? Fermele de troli ale Kremlinului fac ravagii pe TikTok în alegerile pentru București
În timp ce fermele de troli coordonate de Kremlin inundă TikTok-ul cu manipulări, propagandă și campanii agresive menite să distorsioneze electoratul din București, o întrebare planează apăsător: unde este Cyberint și de ce directorul Anton Rog nu a fost încă demis? Specialiștii în securitate cibernetică avertizează de luni de zile că rețelele de influență rusești … - Sebastian Moise, RED POINT: România, față în față cu schimbarea impusă de Uniunea Europeana cu privire la economia circulară
Europa a intrat deja într-o nouă etapă a responsabilității de mediu. În centrul acesteia se află economia circulară, principiul conform căruia resursele trebuie refolosite, iar deșeurile reduse la minimum. Pentru statele membre, inclusiv România, acest concept nu mai este o opțiune, ci o obligație. Directivele europene recente stabilesc termene stricte și obiective măsurabile pentru reciclare, … - Călin Georgescu se dezice din nou de alegerile din 7 decembrie și, evident, de orice candidat
„De aceea să fie foarte clar, mă distanțez și mă disociez total de așa-zise alegeri de pe data de 7 decembrie și, evident, de orice candidat.” Călin Georgescu a vorbit marți la Buftea, după semnarea controlului judiciar, despre alegerile pentru fotoliul de Primar General. Liderul suveranist consideră că acest scrutin nu poate fi luat în … - Cu hoții de la PNL la putere impozitul pe locuințe crește cu 75%. Ciucu și Bolojan numai sărăcie ne aduc
Guvernarea liberală lovește din nou în buzunarul românilor. Sub conducerea tandemului Ciucu–Bolojan, PNL a făcut o majorare șoc a impozitului pe locuințe, care ar urma să crească cu până la 75%, potrivit informațiilor circulate în interiorul administrațiilor locale. Măsura ar fi justificată public prin „alinierea la noile standarde fiscale europene”, însă în realitate reprezintă o …