Dosaul Black Cube, finalizat. Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, trimis în judecată

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a fost trimis în judecată de DIICOT pentru săvârșirea mai multor infracțiuni în dosarul „Black Cube”, în legătură cu spionarea fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, citat de Agerpres, Daniel Dragomir este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, instigare la transfer neautorizat de date informatice, în formă continuată, instigare la fals informatic, în formă continuată, instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice și instigare la violarea secretului corespondenței, în formă continuată.
Anterior, trei angajați ai firmei israeliene Black Cube – Yossi Barkshtein, Ron Weiner și David Geclowicz – au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii români, ei primind în instanță condamnări cu suspendare.
Daniel Dragomir a fost șeful grupării sectoare informativ-operative în Direcția Generală de Prevenire și Combatere Terorism din cadrul SRI, el fugind din România în luna iunie, cu puțin timp înainte de a fi condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, într-un alt dosar de fals în înscrisuri și spălare de bani.
Sursa: www.euractiv.ro
- A doua alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni: O cursă venită de la Belgrad, verificată de echipele de intervenție
Un val de alertă cu bombă perturbă traficul aerian din Europa în ultimele zile. Unele aviatoare au fost obligate să-și schimbe ruta și un aeroport a fost închis. Aeroportul Otopeni a fos și el afectat astăzi când două curse au aterizat și au fost controlate de forțele de securitate. Zborul Air Serbia, Belgrad – Bucureşti, … - „Cifrele vorbesc, nu negocierile de putere”: Ministrul Muncii, Florin Manole, tranșează discuțiile despre viitoarea majorare a salariului minim
Cabinetul de la Palatul Victoria încearcă să mute dezbaterea privind venitul minim garantat dintr-o zonă a disputelor politice într-un registru strict tehnic și matematic. Într-o intervenție telefonică susținută joi la Radio România Actualități, ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări că o eventuală creștere a salariului minim va fi dictată exclusiv de realitățile bugetare și … - Primarul din Dămuc, jud. Neamț, lăsat fără funcție și anchetat penal pentru un jaf de aproape jumătate de milion de lei!
Edilul comunei Dămuc din județul Neamț, Anton Covasan, a căzut în plasa procurorilor într-un dosar de corupție care scoate la iveală mecanismele grosolane prin care fondurile de rezervă ale Guvernului au fost mulse pentru lucrări fictive. Aflat sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând din 4 noiembrie, primarul este cercetat … - Prima mare înfrângere a sistemului bancar în fața Consiliului Concurenței: CEC Bank a eșuat în încercarea de a bloca uriașa amendă pe cazul ROBOR
Băncile primesc prima lovitură grea din partea justiției în scandalul care a cutremurat piața financiară românească. Curtea de Apel București a dat joi o decizie istorică, respingând solicitarea formulată de CEC Bank de suspendare a aplicării sancțiunii uriașe dictate de Consiliul Concurenței în dosarul manipulării indicelui ROBOR. Această hotărâre reprezintă prima victorie clară obținută de … - Anca Alexandrescu îl distruge pe George Simion: „În casa cărui lider PSD ați negociat postul de ministru pentru Ponta?”
Anca Alexandrescu îi cere public lui George Simion explicații despre relația cu Marcel Ciolacu și despre presupuse negocieri pentru Ministerul de Externe și conducerea unor servicii de informații. Într-o postare pe Facebook, realizatoarea TV pornește de la controversa botezului din familia lui Alfred Simonis și îl întreabă pe liderul AUR de ce nu își asumă …




