JUSTIȚIE

Dosarul retrocedărilor de păduri. Judecător mituit, premiat cu 1 milion de euro după achitare. Fapta s-a prescris

După ce a fost acuzat de luare de mită, un judecător a scăpat de urmările penale pentru că fapta lui s-a prescris. Revoltător este că, acum, magistratul va primi drepturi salariale de aproape 1 milion de euro. 

Instanţa Supremă l-a găsit vinovat de luare de mită pe judecătorul Lorand Andras Ordog, de la Tribunalul Covasna, dar a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei – potrivit motivării instanţei. 

Judecătorul Ordog a cerut mită 50.000 de euro ca să restituie o pădure cât o treime din județul Bacău, arată instanţa. 

Iniţial, magistratul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Odată procesul încheiat fără condamnare definitivă, judecătorul se întoarce să lucreze la Tribunalul Covasna și va primi și drepturile salariale pentru perioada cât a fost suspendat, a decis Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Aceste restanţe salariale, plus dobânzi, se ridică la aproape 1 milion de euro. 

„Constată încetarea suspendării din funcția de judecător a domnului ORDOG LORAND-ANDRAS, începând cu data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 338/A/13.11.2023, respectiv 13.11.2023 și dispune repunerea în situația anterioară a acestuia, prin recunoașterea vechimii în muncă și în magistratură în perioada 22.12.2014 – prezent, urmând să sesizeze ministrul justiției în vederea alocării unui post din fondul de rezervă pentru a fi ocupat de domnul judecător ORDOG LORAND-ANDRAS la Tribunalul Covasna (…), începând cu data constatării încetării suspendării din funcție. (unanimitate)”, se arată în decizia CSM.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button