Știrile 60m.RO

Dosar penal la Parchetul General pentru teza plagiată a premierului Nicolae Ciucă

Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, analizată în acest moment de CNATDCU pentru suspiciuni de plagiat, este vizată de o plângere penală depusă la sfârșitul lunii ianuarie la Parchetul General, transmite PressOne, care a scris în exclusivitate despre acest subiect.

Informația a fost confirmată oficial de Parchetul General:

„Există un astfel de dosar la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică”, a declarat procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, pentru PressOne.

Potrivit acestuia, dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri penale înregistrate „în jurul datei de 26 sau 28 ianuarie”.

O altă confirmare despre existența unui dosar penal a venit de la academicianul Mircea Dumitru, președintele interimar al CNATDCU – Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. De altfel, la CNATDCU există în acest moment trei sesizări care vizează nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională în teza de doctorat a premierului Ciucă, toate înregistrate la finalul lunii ianuarie.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button