A câștigat peste 120.000 de euro în instanță după ce a fost dat afară pentru că a creat o memă cu Hitler

Un angajat al firmei BP din Australia a câștigat în instanță 200.000 de dolari australieni (circa 122.000 de euro), după ce a fost dat afară de la serviciu pentru că a creat o parodie video la adresa companiei sale folosindu-se de una dintre cele mai cunoscute meme de pe internet despre Adolf Hitler, inspirate dintr-o scenă devenită celebră din filmul „Untergang”/„Ultimele zile ale lui Hitler” (2004), informează BBC.
Parodia postată de angajatul rafinăriei a fost publicată pe un grup de Facebook. Australianul a fost dat afară pentru publicarea materialului considerat drept „extrem de ofensator și nepotrivit”.
După doi ani petrecuți în instanțe, angajatul a avut, în cele din urmă, câștig de cauză. O curte federală a decis că respectiva memă nu poate fi luată în serios și nu poate fi interpretată în sensul că managerii BP ar fi niște „naziști”, prin urmare, angajatul a fost pe nedrept dat afară și se poate reîntoarce la locul de muncă.
În plus, instanța a decis acordarea unor despăgubiri de 200.000 de dolari ausralieni care să acopere întreaga perioadă de doi ani de când angajatul a fost dat afară de la rafinărie.
Sursa: www.digi24.ro
- Ambasador italian, arestat după ce ar fi acordat ilegal vize Schengen cetățenilor ruși
Un amplu scandal de corupție zguduie diplomația italiană după ce fostul ambasador al Italiei în Uzbekistan, Piergabriele Papadia de Bottini di Sant’Agnese, a fost arestat de autoritățile italiene într-un dosar privind eliberarea ilegală de vize pentru cetățeni ruși, contra unor sume uriașe de bani, scriu jurnaliștii La Repubblica. Diplomatul în vârstă de 56 de ani … - Marian Vanghelie și fratele său, trimiși în judecată în dosarul Economat 2 cu prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro
După mai bine de 4 ani de anchetă, procurorii DNA au finalizat dosarul Economat 2 în care Marian Vanghelie, fratele său, alte 18 persoane și 11 firme sunt acuzate de un prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro, potrivit portalului Tribunalului București. Vanghelie este acuzat că, în perioada 2018-2020, pe când era consilier la Sectorul 5, … - Daniel Băluță acuză o „mașină uriașă de propagandă” care „pompează ură” și spune că vocile critice la adresa PNL și USR sunt „puse în shadow ban”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, preşedinte al PSD Bucureşti, acuză existenţa unei „maşini uriaşe de propagandă” care „pompează ură” împotriva celor care se referă în mod negativ la PNL sau USR, transmite Agerpres. Potrivit acestuia, cei care nu susţin guvernul interimar, intră în „shadow ban” pe reţelele sociale, având vizibilitate restricţionată. „O maşină uriaşă de … - Nicușor Dan: „Europa a făcut greșeli”. Președintele critică politicile UE privind energia, apărarea și clima, într-un discurs de Ziua Europei „cu cărțile pe masă”
Nicușor Dan a declarat, în discursul live transmis de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni, că Uniunea Europeană a făcut mai multe greșeli strategice în ultimii ani, în special în domeniul energiei, apărării și politicilor climatice, însă a menționat că aceste lucruri pot fi discutate „cu cărțile pe masă”, nu prin „lozinci”, tocmai pentru că Europa este „o construcție democratică”. Președintele … - Ion Cristoiu: Pe cine va nominaliza Nicușor Dan în fruntea guvernului: Încercarea cu PSD va eșua
Ion Cristoiu crede că propunerea social-democraților pentru premier nu va avea succes. În opinia sa, după aceea PNL ar urma să vină cu propria opțiune de premier. „Deci prima încercare trebuie să fie obligatoriu de la PSD. Ea eșuează și apoi vine rândul… Mi se pare absolut normal, pentru că PSD-ul a provocat criza. Aici au dreptate liberalii. …




