Piedici pentru acordul bugetar în Parlamentul European

Parlamentul European a cerut, într-o rezoluţie adoptată joi după-amiază, îmbunăţirea acordului Consiliului European privind bugetul UE şi Fondul de relansare post-pandemie, insistând asupra unor suplimentări bugetare şi asupra introducerii unor condiţii stricte privind statul de drept.
„Fondul de relansare constituie o decizie istorică, dar priorităţi pe termen lung ale UE precum Acordul ecologic şi Agenda digitală sunt expuse riscurilor”, anunţă Parlamentul European.
Rezoluţia pe tema concluziilor summitului UE din perioada 17-21 iulie a fost aprobată de Parlamentul UE cu 465 de voturi pentru, 150 împotrivă şi 67 de abţineri.
Eurodeputaţii au criticat reducerea unor fonduri pentru programe destinate viitorului, avertizând că acest lucru „va submina bazele unei relansări sustenabile şi rezistente”.
Parlamentul UE avertizează că nu va aproba acordul bugetar în forma actuală. Europarlamentarii au insistat pentru stabilirea unor condiţii stricte în privinţa respectării principiilor statului de drept. Parlamentul UE „regretă profund” că membrii Consiliului European au slăbit semnificativ eforturile Comisiei Europene şi ale Parlamentului European de susţinere a valorilor statului de drept.
Parlamentul European vrea îmbunătăţirea acordului Consiliului European pe tema bugetului multianual şi a Fondului de relansare economică, a declarat miercuri David Sassoli, preşedintele Legislativului UE, insistând să fie suplimentate unele fonduri şi să fie impuse condiţii stricte privind statul de drept. „Există o propunere pe masă, dar am vrea îmbunătăţirea acesteia, în primul rând prin a încerca să oferim unele răspunsuri la reducerile pe care le considerăm nejustificate. Nu putem reduce bugetul pentru cercetare ştiinţifică, pentru tineri şi pentru programul Erasmus, nu se poate”, a declarat David Sassoli, citat de agenţia de presă Reuters.
Referindu-se la generalizarea formulării din acordul bugetar privind condiţionarea alocării fondurilor de respectarea normelor statului de drept, Sassoli a precizat: „Nu suntem mulţumiţi doar să fie menţionate principiile”.
Votul final al Parlamentului UE pe tema bugetului multianual şi a Fondului UE de relansare este aşteptat peste câteva luni, a precizat David Sassoli.
Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie. Liderii europeni au aprobat un buget multianual în valoare de 1.074 de miliarde de euro. În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.
Planul prevede menţinerea condiţiei respectării normelor statului de drept în accesarea fondurilor europene. Dar, pe fondul opoziţiei vehemente exercitate de Ungaria şi Polonia, formularea referitoare la condiţionalităţi a fost generalizată. „Consiliul European subliniază importanţa protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene. Consiliul European subliniază importanţa respectării normelor statului de drept. În acest context, va fi introdus un regim de condiţionare pentru protejarea bugetului şi a Fondului de relansare Viitoarea Generaţie UE. În acest context, în cazul încălcărilor, Comisia Europeană va propune măsuri care vor fi adoptate de Consiliul UE prin majoritate calificată”, prevede acordul liderilor UE.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, consideră că flexibilizarea condiţiilor este o victorie a sa, potrivit site-ului german Tagesschau.de. La rândul său, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, consideră drept un succes „toată arhitectura de monitorizare. Multe ţări vest-europene ceruseră un instrument mai eficient de sancţionare a statelor care încalcă valorile fundamentale ale UE.
„Elementele centrale a ceea ce se propunea iniţial sunt încă acolo”, a avertizat, la rândul său, premierul Olandei, Mark Rutte. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a confirmat ideea: „În concluziile adoptate, ne angajăm să acceptăm şi să protejăm principiile statului de drept”.
Sursa: www.cotidianul.ro
- Protest în București: sute de persoane cu dizabilități au ieșit în stradă. De ce sunt nemulțumiți
Sute de persoane cu dizabilități protestează, marți, în Piața Victoriei din București, nemulțumite de modificările recente privind facilitățile la plata impozitelor pentru imobile și mașini. Participanții cer, de asemenea, ajustarea indemnizațiilor în conformitate cu realitatea economică, potrivit Agerpres. Protestul are loc în fața Guvernului „Cerem revenirea la scutirile integrale de impozit și cerem anularea criteriilor … - Capcana scăderilor mici: De ce scăderea IRCC din T2 nu este suficientă și cum poți obține o dobândă de 4,59% prin refinanțare
Trimestrul II din 2026 vine cu vești bune pentru românii care au credite cu dobândă variabilă. După scăderea din T1, IRCC aplicat în Trimestrul II al anului 2026 va scădea din nou, la 5,58%, conform datelor publicate de BNR. Impactul asupra ratelor românilor va fi nesemnificativ. O scădere de la 5,68% la 5,58% nu va … - „Sunt la dispoziția dvs.”: discuțiile secrete dintre ministrul maghiar de Externe și rusul Serghei Lavrov
Ungaria a colaborat cu Rusia pentru a scoate de pe lista sancțiunilor UE oligarhi ruși, companii și bănci, spune o anchetă realizată de publicațiile de investigație VSquare și TheInsider. Ministrul de Externe maghiar a admis marți că a discutat cu omologul său rus, dar a minimalizat gravitatea acuzațiilor. Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, … - Cine e Cristian Anton, omul lui Grindeanu, vizat de perchezițiile DNA. Câștiga 10.000 de euro/lună din 5 locuri la stat
Procurorii DNA fac marți percheziții la sediul Autorității Rutiere Române, iar printre cei vizați se află și șeful instituției, Cristian Anton. Acesta a fost șeful de cabinet al lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor. Cristian Anton, 57 ani, a declarat venituri de la Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, podul de la Calafat, Aeroportul Traian Vuia … - Americanii, refuzați încă o dată în Europa / Polonezii nu au fost de acord să trimită o baterie Patriot în Orient / ”Nu avem de gând să le relocăm nicăieri”
Americanii au cerut Poloniei să trimită o baterie Patriot a armatei poloneze în Orientul Mijlociu. Varșovia a refuzat cererea. Americanii au cerut Poloniei să trimită una dintre bateriile sale de rachete Patriot în Orientul Mijlociu, dar polonezii au refuzat, potrivit TVP World. Refuzul a fost anunțat de ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz. „Bateriile noastre …




