Doi slovaci urmăriţi internaţional pentru apartenenţă la un grup infracţional organizat şi trafic de droguri şi cercetaţi pentru planificarea unui omor la comandă, prinşi într-un hotel din Satu Mare
Doi slovaci care erau urmăriţi internaţional pentru apartenenţă la un grup infracţional organizat şi trafic de droguri şi cercetaţi pentru planificarea unui omor la comandă, au fost prinşi într-un hotel din Satu Mare, anunţă IGPR, care precizează că cei doi aveau acte de identitate falsificate şi arme albe.
„Activităţile specifice derulate în România de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi a Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, au condus la depistarea celor 2 bărbaţi, în incinta unui hotel, în municipiul Satu Mare. Asupra lor au fost găsite acte de identitate falsificate şi arme albe”, precizează IGPR.
Cei doi au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Curţii de Apel Oradea, fiind arestaţi preventiv, pentru 30 de zile.
De asemenea, a fost declanşată procedura de predare către autorităţile slovace.
Activităţile investigative au fost efectuate de către F.A.S.T. România (Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu sprijinul S.I.A.S. şi D.O.S.
Totodată, s-a beneficiat de sprijinul compartimentelor urmăriri din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Bihor şi Satu Mare.