JUSTIȚIE

Doi inspectori Antifraudă, reținuți de DNA sub acuzația că ar fi pretins 10.000 de euro mită de la administratorul unei firme pe care o controlau

Doi inspectori de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală au fost reținuți, sâmbătă, de procurorii DNA, sub acuzația că au pretins 10.000 de euro mită de la o firmă pe care o controlau, se arată într-un comunicat al instituției. Potrivit procurorilor, cei doi ar fi primit o tranșă de 24.000 de lei pentru a aplica o sancțiune mai mică decât cea prevăzută de lege pentru neregulile constatate.

Redăm mai jos comunicatul integral:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 ianuarie 2023, a inculpaților:

ILIESCU ANDREI IOAN și POPESCU ALIN ION, inspectori în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 26 septembrie 2022, inculpații Iliescu Andrei Ioan și Popescu Alin Ion, în calitatea menționată mai sus, în urma efectuării unui control la o societate comercială, ar fi pretins de la administratorul acesteia (martor în cauză) suma de 10.000 euro din care ar fi primit în aceeași zi o primă tranșă în valoare de 24.000 lei.

Banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de către cei doi inculpați pentru a nu-și exercita atribuțiile de serviciu cu ocazia activității menționate mai sus, respectiv pentru a aplica o sancțiune mai mică decât cea prevăzută de lege pentru neregulile constatate.

În același context, la data de 27 ianuarie 2023, inculpatul Popescu Alin Ion ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 26.000 lei, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă inițial de cei doi inspectori.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 ianuarie 2023, judecătorii Tribunalului București au admis propunerea de arest la domiciliu, pentru 30 de zile, a celor doi inculpați, formulată de procurorii anticorupție.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button