Dodon aşteaptă salvarea de la Răsărit

Igor Dodon, preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, a cerut Moscovei vaccinul rusesc împotriva coronavirusului.
„Noi ne-am adresat oficial partenerilor din Federaţia Rusă ca, în momentul în care ei vor decide să exporte acest vaccin şi normele internaţionale vor permite, ca aceast vaccin să fie livrat în Republica Moldova”, a declarat Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova.
„Referitor la acest vaccin care nu este încă aprobat la nivel internaţional vreau să vă spun că este doar o declaraţie a preşedintelui Dodon. Autorităţile abilitate din Republica Moldova însă au făcut demersuri către România şi asta este îmbucurător”, a declarat Andrei Năstase, liderul PPDA.
Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că a înregistrat primul vaccin din lume împotriva coronavirusului.
„Un vaccin contra coronavirusului a fost înregistrat pentru prima dată în această dimineaţă. Formează imunitatea necesară, a trecut toate verificările necesare” a spus şeful statului la o întâlnire cu membrii guvernului, potrivit life.ru.
„Asistăm în aceste zile mai mult la o propagandă rusească, că au descoperit deja vaccinul, dar vedem, inclusiv comunicările oficiale sunt abia pe poziţia 7-8, în topul celor care ar putea să identifice un vaccin pentru COVID19. Cetăţenii României nu au de ce să îşi facă griji”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului din România.
- Generalul Pahonțu neagă implicarea în crimele de la Revoluție și Mineriade
„Poziția mea este simplă: nu am desfășurat niciodată activități care să vizeze încălcarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale și care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de «poliție politică»”, a transmis luni, 31 august, generalul Lucian Pahonțu, șeful SPP. Este prima lui reacție după dezvăluirile făcute de Recorder și Snoop despre implicarea lui … - Președintele Nicușor Dan participă la întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși
Președintele Nicușor Dan va participa marți la întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși (ITO 2026) la Catedrala Națională, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. E vorba despre un eveniment organizat de Patriarhia Română. Președintele Dan a participat constant la evenimente religioase în mandatul său. Șeful statului a mers la biserici, mănăstiri, la chilia lui Arsenie Boca. - Giordano, prințesa Dunării… festival de glume pe internet despre armada AUR
Liderii AUR, în frunte cu George Simion și Dan Dungaciu, au convocat la o întâlnire informală reprezentanți ai partidului din diaspora. Reuniunea a avut loc în Cazanele Dunării și s-a terminat cu o plimbare cu vaporul pe lacul de acumulare de la Porțile de Fier 1. Înarmați cu steaguri ale României și ale partidului, participanții … - Fermierii doljeni își abandonează marfa pe câmp / ”Ca să culegi o remorcă de lubeniță trebuie să ai 4 inși. Și 10 milioane nu iei pe ei. Și mai bine am abandonat”
Prețul angro a coborât sub costurile de recoltare și transport suportate de producători, iar aceștia susțin că mai bine abandonează recolta pe câmp, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Oltenia. Mai mulți fermieri din Dolj spun că primesc sub 50 de bani pentru un kilogram de pepene. La acest nivel, venitul nu acoperă … - Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din București, condamnată la un an de închisoare pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din București, a fost condamnată luni la un an de închisoare pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane de către Judecătoria Sectorului 1 din București. „Stabileşte inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitarii dreptului de a fi alesă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a …




