Dodon aşteaptă salvarea de la Răsărit

Igor Dodon, preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, a cerut Moscovei vaccinul rusesc împotriva coronavirusului.
„Noi ne-am adresat oficial partenerilor din Federaţia Rusă ca, în momentul în care ei vor decide să exporte acest vaccin şi normele internaţionale vor permite, ca aceast vaccin să fie livrat în Republica Moldova”, a declarat Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova.
„Referitor la acest vaccin care nu este încă aprobat la nivel internaţional vreau să vă spun că este doar o declaraţie a preşedintelui Dodon. Autorităţile abilitate din Republica Moldova însă au făcut demersuri către România şi asta este îmbucurător”, a declarat Andrei Năstase, liderul PPDA.
Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că a înregistrat primul vaccin din lume împotriva coronavirusului.
„Un vaccin contra coronavirusului a fost înregistrat pentru prima dată în această dimineaţă. Formează imunitatea necesară, a trecut toate verificările necesare” a spus şeful statului la o întâlnire cu membrii guvernului, potrivit life.ru.
„Asistăm în aceste zile mai mult la o propagandă rusească, că au descoperit deja vaccinul, dar vedem, inclusiv comunicările oficiale sunt abia pe poziţia 7-8, în topul celor care ar putea să identifice un vaccin pentru COVID19. Cetăţenii României nu au de ce să îşi facă griji”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului din România.
- Italia revine la centralele pe cărbune, iar România le închide pe toate
Italia redeschide centralele pe cărbune, pe fondul crizei energetice din lume. Între timp, România a anunțat că va închide toate centralele pe cărbune anul acesta. Decretul despre facturi amână renunțarea la cărbune până în 2038. Pentru a face față crizei energetice cauzate de războiul declanșat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, Italia va continua să folosească … - Dosare penale pentru două vedete TVR: Marian Olaianos, trimis în judecată pentru agresarea fostei iubite Nadina Vlădescu care, la rândul ei, este inculpată pentru hărțuirea unui alt fost iubit
Două dintre personalitățile postului public de televiziune TVR se confruntă cu acuzații penale, fiind inculpate de procurori. Comentatorul sportiv Marian Olaianos a fost trimis în judecată în februarie 2026 pentru agresarea Nadinei Vlădescu, cu care avusese anterior o relație. ”Nu știu, nu comentez”, a fost reacția angajatului TVR. Și Vlădescu se află în fața judecătorilor … - Petrolul revine la peste 110 dolari după amenințările pline de injurături ale lui Trump la adresa Iranului
Prețurile petrolului au crescut din nou după ce președintele american Donald Trump a amenințat că va distruge infrastructura critică din Iran dacă nu permite navelor să traverseze Strâmtoarea Hormuz. Luni dimineață în jurul orei 5,50 ora României, prețul țițeiului Brent crescuse cu 1,6%, ajungând la 109,8 dolari, în timp ce petrolul tranzacționat în SUA a crescut cu … - Schimbare bruscă a vremii, cu ploi și ninsori la munte. Cât va dura noul episod de frig de săptămâna viitoare și cum va fi de Paște
Vremea se va menține frumoasă și luni, când temperaturile vor ajunge la 25 de grade, însă de marți va urma un nou episod de răcire, care va persista toată săptămâna, inclusiv de Paște, potrivit meteorologilor. Luni, temperaturile pot ajunge până la 25 de grade, dar de marți maximele vor coborî semnificativ, iar vremea rece se … - Donald Trump, mesaj virulent pentru Iran: „Deschideți nenorocita de strâmtoare, ticăloși nebuni” / Replici dure ale Teheranului
Președintele american Donald Trump a lansat noi amenințări la adresa Iranului, duminică, într-un mesaj pe rețelele sociale, sugerând care vor fi următoarele ținte ale armatei SUA în eventualitatea în care Teheranul nu deschide Strâmtoarea Ormuz, o rută crucială pentru aprovizionarea globală cu petrol și nu numai. „Marți vor fi Ziua Centralei Electrice și Ziua Podului, …




