DNA solicită documente de la PSD

Direcția Națională Anticorupție a solicitat PSD documentele achizițiilor din campania presidențială. Astfel de documente au fost solicitate mai multor partide.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu a confirmat solicitarea făcută de DNA.
„Știu ca sunt cerute, nu am detalii, le voi afla în curând. Nu a fost în agenda partidului chestia asta”, a declarat Lucian Romașcanu pentru Mediafax.
Dăncilă spune că nu intra în atribuțiile sale de președinte al partidului să se ocupe de partea financiară.
„Eu, personal, nu știu să existe o anchetă privind derularea campaniei prezidențiale a PSD. (…) Vreau să subliniez, fiindcă am văzut că au apărut foarte multe speculații, mulți oameni care au venit cu acuzații nefondate, nu m-am ocupat, în calitate de președinte, de partea financiară sau de contracte. Toate au fost semnate de secretarul general și de trezorierul partidului și cred că acești oameni nu au încalcat legea”, a declarat Viorica Dăncilă fiind citată de ziare.com.
Viorica Dăncilă a mai spus că nu știe de existența vreunei anchete și că ea a lăsat partidul în ordine.
„Într-adevăr, din câte știu, există o anchetă care vizează perioada 2017-2019, înainte ca eu sa devin președinte al partidului. Ca președinte de partid și ca premier, am respectat întotdeauna legea. Am lăsat lucrurile în ordine, atunci când am plecat din fruntea partidului. Deci, activitatea financiară cred că s-a derulat corect. Acest lucru a fost confirmat și de faptul ca AEP a deblocat banii pentru subvenția cuvenită PSD. Știm că a existat și un control al Curții de Conturi și nu s-au găsit nereguli”, a insistat Dăncilă.
- Mugur Isărescu: Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact sever asupra economiei
- Primarul Daniel Băluță ofera ajutor de 600 de lei pentru cetățenii vulnerabili în criza carburanților
- Teroare, umilință, angajate bătute și abuzuri mușamalizate în interiorul AUR. Cum își tratează George Simion, Mihai Enache și Gianina Șerban angajații
- Festivalul Cultural Basarabia a unit România prin tradiție, emoție și identitate. Craiova, în centrul festivităților
- Aspecte uitate din CV-ul baronului corupt Thuma: legături cu interlopi, o condamnare, soția, fiică de deputat PSD. Averea familiei, impresionantă