JUSTIȚIE

DNA la bilanț, o instituție eșuată la fel ca toate proiectele lui Iohannis

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Crin Bologa, transmite că lupta împotriva corupției continuă prin asigurarea unor anchete profesioniste  cu standarde ridicate de probe care să asigure succesul în instanță a dosarelor. Deși la bilanț avem parte doar de laude și vorbe mieroase DNA a capotat sub mandatele lui Klaus Iohannis, astfel marele parchet anticorupție a devenit o instituție eșuată la fel ca toate proiectele președintelui.

Acesta a amintit fugitiv despre numeroasele victorii ale Direcției în dosare complexe, cu prejudicii uriașe sau cu demnitari însemnați ai statului român, condamnați definitiv.

La evenimentul organizat de Direcție participă președintele României, Klaus Iohannis, procurorul general al României, Gabriela Scutea, ministrul Justiției Cătălin Predoiu, președintele instanței supreme, Corin Corbu, reprezențanți ai CSM, șefii structurilor teritoriale ale Direcției dar și membrii ai societății civile.

Un alt aspect menționat de procurorul șef al DNA înainte de a da cuvântul președintelui României a fost acela că DNA are în prezent în lucru dosare cu prejudicii totale de patru miliarde de euro.

„Avem dosare penale în lucru cu prejudicii estimate la patru miliarde de euro. Lupta aceasta trebuie conjugată cu voință politică dar și cu suportul tinerelor generații pentru muncă asiduă și cu dorință de performanță”, a arătat procurorul-șef al DNA, Crin Bologa.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button