DNA: Instituţia are cu 49 de procurori mai puţin decât prevede organigrama
Direcţia Naţională Anticorupţie se confruntă cu un deficit mare de personal, instituţia având cu 49 de procurori mai puţin decât prevede organigrama.
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a prezentat, joi, bilanţul activităţii pentru anul 2022, vorbind inclusiv despre vulnerabilităţi.
Unul dintre principalele riscuri este deficitul de procurori care persista la finele anului 2022, 49 faţă de schema prevăzută, ca efect al menţinerii condiţiilor de vechime excesiv de mari.
Alte vulnerabilităţi identificate sunt continuarea producerii efectelor deciziilor Curţii Constituţionale a României; nemodificarea legislaţiei privind extinderea competenţei DNA şi riscul încălcării continuităţii proceselor aflate pe rolul completurilor specializate prevăzute de Legea nr. 78/2000 şi al afectării independenţei judecătorilor.