Politică

DISPERARE. Băsescu încalcă legea electorală și a îndemnat sâmbătă pe români să voteze PMP

Disperare mare la PMP dacă fostul președintele al României a ieșit iar public și a încălcat legea electorală făcând un îndemn la vot în favoarea PMP, chiar în ziua tăcerii:

„Băieţi, o ştiţi pe aia cu săpatul gropii pentru altul?
În această campanie, una din ţintele PNL a fost demobilizarea electoratului PMP şi neparticiparea acestuia la vot.
Liberalii au fabricat şi au dat publicităţii zeci de sondaje false, zeci de conferinţe de presă destinate înşelătoriei cu “votul util”. Nici măcar în ultima zi de campanie Marcel Vela nu s-a putut abţine şi a continuat să instige la televiziunile locale să nu fie votat PMP.
Eu îndemn electoratul PMP să meargă la vot şi să dea o lecţie liberalilor aroganţi.
Iar povestea cu căzutul în groapa săpată pentru altul, o verificăm mâine seară dragi liberali”.

BEC a fost sesizat cu privire la declarațiile fostului președinte și urmează să stabilească dacă și care vor fi consecințele.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button