Economie

Dispare o companie istorică din România: A fost principalul jucător pe piața din Europa de Sud-Est

Compania Armătura S.A. din Cluj-Napoca, cunoscută pentru tradiția sa de peste 124 de ani în producția de armături și robinetărie pentru instalații termice, de apă și gaz, a inițiat procedurile de votare a dizolvării și lichidării, după ce activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social.

Parte a grupului austriac Herz Armaturen, compania și-a închis activitatea operațională în 2020. De atunci, veniturile au provenit exclusiv din vânzarea de produse reziduale și active rămase, precum și dintr-un contract de subînchiriere. În ultimii ani, majoritatea activelor au fost valorificate, iar personalul a fost redus drastic, Armătura având doar șase angajați la finalul anului 2024.

O istorie de peste un secol

Înființată în 1884 ca prima companie producătoare de articole de robinetărie din România, Armătura a devenit lider pe piața internă și unul dintre principalii producători din Europa de Sud-Est. De-a lungul timpului, a obținut numeroase distincții, precum Diploma Comemorativă la Expoziția Universală de la Paris (1889), Medalia de Aur la Expoziția Industrială de la Iași (1923) și Medalia de Aur la Târgul Industriei Românești din București (1934).

Tot în 1934, compania a primit Brevetul Regal de Invenție pentru „Robinetul cu închidere prin bilă”, o inovație mondială la acea vreme.

În perioada 1949–1960, Armătura a fost singurul producător din România de armături pentru instalații sanitare, iar din 1970 și-a extins colaborările comerciale la nivel internațional, exportând în Europa, America și Asia.

Compania a devenit societate pe acțiuni în 1991, iar în 1996 a fost privatizată integral. Din 1997 este listată la Bursa de Valori București sub simbolul ARM.

Decizia actuală de dizolvare marchează finalul unei epoci pentru una dintre cele mai longevive și premiate mărci industriale din România.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button