Uniunea Europeană OBLIGĂ toate țările să sprijine migranții: Comisia Europeană a propus un nou pact pentru a soluționa criza

Comisia Europeană a propus miercuri o reformă a sistemului de azil al Uniunii Europene pentru migranţi, care nu prevede cote obligatorii de refugiaţi, dar introduce în schimb un mecanism de ‘solidaritate obligatorie’ între statele membre ale UE care va fi activat atunci când una dintre acestea se află sub ”presiune” sau într-o situaţie de ”urgenţă”, relatează agenţiile AFP, EFE şi Reuters, relatează Agerpres.
La cinci ani după valul migrator din 2015, noul ”Pact european asupra migraţiei şi azilului” prevede ca ţările ce nu doresc să preia solicitanţi de azil vor trebui să participe la repatrierea celor ale căror cereri de azi sunt respinse sau să-şi aducă alte contribuţii, cum ar fi de exemplu participarea la construcţia unor tabere de refugiaţi.
Această soluţie, descrisă de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept un echilibru ”just şi rezonabil” între ”responsabilitate şi solidaritate” între statele UE, are în vedere să convingă ţările care au refuzat cotele obligatorii de refugiaţi, în special cele membre ale Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia) şi Austria, al cărei cancelar Sebastian Kurz a reafirmat marţi că o repartizare a migranţilor între statele UE ”nu funcţionează”. Se trag astfel şi învăţămintele eşecului soluţiei cotelor de refugiaţi decise în 2016.
Foarte aşteptata reformă a sistemului european de azil, amânată de mai multe ori, are în vedere şi protejarea de urmăriri penale a ONG-urilor care salvează migranţi pe mare, iar un mecanism de solidaritate între statele membre este prevăzut şi pentru salvările pe mare.
În esenţă, noul pact revizuieşte principiul din ”Regulamentele Dublin” conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale de azil, schimbare cerută în special de ţările aflate în prima linie a sosirii migranţilor, precum Grecia sau Italia.
Conform noii propuneri a Comisiei Europene, ţara care va examina cererea de azil va fi aceea unde migrantul are o rudă sau unde a muncit ori a studiat. În celelalte cazuri, prima ţară de sosire va rămâne în continuare responsabilă cu soluţionarea acestei cereri, dar aceasta poate solicita Comisiei Europene în cazul unei presiuni migratorii activarea unui ”mecanism de solidaritate obligatorie”.
Odată ce Comisia aprobă activarea acestui mecanism, ea decide şi numărul migranţilor care ar trebui preluaţi de celelalte state membre din ţara aflată sub presiune şi toate ţările vor trebui să-şi aducă o contribuţie în funcţie de forţa lor economică şi de populaţie, iar pentru fiecare migrant adult primit statele membre vor primi din bugetul comunitar 10.000 de euro.
Mai departe, statele UE vor putea opta între primirea unor solicitanţi de azil, o contribuţie la construcţia de tabere de refugiaţi sau finanţarea repatrierii celor fără drept de azil, aceştia din urmă fiind în principal migranţii economici care şi-au părăsit ţara nu din cauza vreunui război, ci pentru o viaţă mai bună în UE, cum este de exemplu cazul marocanilor sau al tunisienilor.
În cazul unei crize comparabile cu cea din 2015, când în UE au sosit peste un milion de refugiaţi, opţiunile statelor membre se vor reduce la preluarea migranţilor sau repatrierea celor respinşi, însă dacă o care nu reuşeşte într-un termen de opt luni să repatrieze către ţara lor de origine migranţii a căror expulzare şi-a asumat-o, atunci ea va trebui să-i primească pe teritoriul ei.
Acestea sunt însă alternative nerealizabile pentru ţările mici, care nu au mijloacele necesare, remarcă pentru AFP o sursă europeană. Mai mult, unele state de origine ale migranţilor refuză să-şi preia cetăţenii înapoi. Pentru astfel de situaţii Comisia Europeană are în vedere ca mijloace de presiune elaborarea de rapoarte anuale asupra capacităţii fiecărei ţări de a-şi prelua cetăţenii care au migrat clandestin, o măsură fiind suspendarea vizelor pentru ţările ce refuză primirea propriilor cetăţeni. Potrivit comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, UE are în prezent 24 de acorduri de readmisie cu state terţe, dar ”nu toate funcţionează”.
Sursa: Agerpres
- Război total între Anca Alexandrescu și George Simion! Liderul AUR ironizează jurnalista cu replici din manele, iar aceasta detonează o bombă politică
Între jurnalista Anca Alexandrescu și George Simion este un război total. Aseară, în cadrul unei emisiuni la Realitatea PLUS, George Simion i s-a adresat jurnalistei cu replica „Doamna Alexandrescu, ce ai de faci așa?”, izbitor de asemănătoare cu refrenul manelei „Ce-ai, fă, de faci așa?”, devenită virală pe internet. Anca Alexandrescu: George Simion este principalul … - George Simion trăiește astăzi în cea mai periculoasă și fragilă bulă a propriei sale imposturi: Liderul AUR se sufocă în propriile minciuni, trădări și jocuri de culise
George Simion trăiește astăzi în cea mai periculoasă și fragilă bulă a propriei sale imposturi. Decuplat total de realitatea din teren, liderul AUR se îmbată cu iluzia unui control absolut, în timp ce imperiul său de carton se surpă din toate părțile sub greutatea propriilor ticăloșii. Simion s-a baricadat într-o lume paralelă, alimentată artificial din … - Sorin Grindeanu exclude sprijinul PSD pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Trebuie evitat un scenariu dezastruos”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, se poziționează ferm împotriva declanșării procedurii de suspendare a președintelui Nicușor Dan, avertizând că o asemenea manevră politică ar arunca România într-un haos instituțional total. Într-un moment de criză politică profundă, liderul social-democrat subliniază necesitatea prioritizării interesului național în fața calculelor de partid și anunță disponibilitatea formațiunii sale de a negocia … - Undă de șoc pe piața energiei: Prețurile angro au crescut cu 30% la nivel european, iar facturile românilor riscă să explodeze în prag de iarnă
Sezonul rece se prefigurează a fi unul extrem de dificil pentru consumatorii din România. Facturile la energia electrică ar putea înregistra un salt de 12-15%, o consecință directă a aprecierii prețurilor de achiziție de pe piața angro cu aproximativ 30% începând din luna iulie, o tendință generalizată la nivel european. Președintele Asociației Furnizorilor de Energie … - Cultul personalității oficializat în instanță: Cristian Piedone își adaugă numele în titulatura partidului PNRR și vizează alegerile de peste doi ani
Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a transformat oficial formațiunea pe care o conduce într-un vehicul politic personalizat. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă, numele liderului a fost inclus în titulatura oficială, partidul devenind „Partidul Naționalist Reformarea României Piedone” (PNRR Piedone). Liderul susține că această modificare marchează începutul unui nou drum politic, formațiunea declanșând deja …




