Directorul Muzeului Ţăranului Român: Mulţi dintre guvernanţi nu au o educaţie culturală. Nu Cultura a produs gaură în bugetul de stat, ci dorinţa lor de a-şi prelungi şederea la putere

Anunțul că guvernul pregătește o ordonanță de urgență pentru reducerea cheltuielilor bugetare a fost inițial privit cu speranța de către români, care credeau că se va pune, în sfârșit, capăt jefuirii banului public prin tăierea de sinecuri și pensii speciale. Din nefericire, ulterior am aflat că printre primele vizate de reduceri se află domeniul cultural, unde cabinetul Ciolacu are de gând să taie în carne vie, pentru că, vorba unei piese celebre, „Cine are nevoie de teatru?”. Încercând să aflăm cum vede un om de cultură acest atentat la bunul simț și la educația viitoarelor generații, ne-am adresat cu câteva întrebări domnului dr. Virgil Ștefan Nițulescu, directorul Muzeului Țăranului Român din București.

În proiectul de ordonanță de urgență pe care guvernul intenționează să o implementeze se prevede că toate instituțiile de cultură care au mai puțin de 50 de angajați ar urmă să treacă printr-un proces de reorganizare, desființare, comasare sau fuzionare de la 1 ianuarie 2024. Ce va însemna practic acest lucru pentru instituțiile respective?

Va însemna desființarea. Orice comasare înseamnă o desființare. O instituție își pierde personalitatea juridică. Asta înseamnă desființare. Faptul că majoritatea salariaților se mută, juridic, de la o instituție la altă, asta nu înseamnă că nouă entitate va funcționa la fel de bine. Și asta, și pentru că instituțiile de cultură sunt conduse de niște manageri care și-au ocupat funcțiile printr-un concurs, că toți salariații lor din subordine, de altfel. Nu este imaginabil să comasezi un muzeu cu o biblioteca și să îți imaginezi că noul manager, fie că este fostul manager al muzeului, fie că este fostul manager al bibliotecii, va ști să administreze noul conglomerat la fel de bine. S-a spus că nu se va desființa niciun teatru, în sensul că teatrele vor avea aceleași clădiri și că actorii vor continuă să joace, dar asta nu înseamnă că nu se vor desființa teatre. Să presupunem că Teatrul Evreiesc de Stat ar trebui comasat cu alt teatru subordonat Primăriei Municipiului București. Cu ce teatru? Cu Teatrul Dramaturgilor Români? Cu Teatrul Stela Popescu? Cu Teatrul de Revista „Constantin Tănase“? Cu Teatrul Metropolis? Pe ce criteriu?

Un faimos propagandist spunea cândva „atunci când aud de cultură îmi vine să scot pistolul”. Credeți că și domnul Marcel Ciolacu, care a reușit să-și ia diplomă de licență abia la nouă ani de la terminarea facultății, este mânat de aceleași sentimente?

Nu îmi permit să mă refer la prim-ministrul României în acest context. Nu mă interesează care sunt studiile sale. Nu cred că are ceva anume împotriva culturii. Cred, doar, că încearcă să își asume un proiect elaborat în Ministerul Finanțelor, care nu are niciun fel de studiu de impact și care nu ține cont de faptul că domeniul culturii este unul extrem de divers, din toate punctele de vedere. Pentru domeniul educației, de exemplu, nu există mai mult de trei legi domeniale. Pentru cultură există peste 20.

De ce, după părerea dumneavoastră, de mai bine de treizeci de ani, conducătorii României „democratice” au manifestat în cel mai bun caz dezinteres și în cel mai rău un total dispreț față de Cultură?

Probabil, pentru că nu au avut parte de educație culturală, atunci când erau copii. Le-am spus, adeseori, colegilor mei, manageri de muzee: „Aduceți cât mai mulți copii în muzee. Unii dintre ei vor ajunge, la un moment dat, ca miniștri, să decidă cu privire la muzeele pe care le conduceți“.

Știu că peste 50 de directori de teatre, reprezentanți ai Rețelei Naționale a Muzeelor din România și ai Asociației Bibliotecarilor din România au trimis deja prim-ministrului mai multe memorii, în care cer modificarea sau eliminarea anumitor dispoziții din proiectul de ordonanță. Ați primit vreun răspuns la aceste memorii?

Nu. Toate memoriile au fost redirecționate către Ministerul Finanțelor.

Președintele Iohannis se laudă ori de câte ori are ocazia cu proiectul său de suflet, „România Educată”. În condițiile în care nouă ordonanță va da o lovitură letală culturii, mai putem vorbi despre o Românie Educată, pe viitor? Ați primit vreun sprijin din partea instituției prezidențiale, care, prin tradiție, în orice țară a lumii, patronează instituțiile și inițiativele culturale?

Despre proiectul prezidențial nu mă pot exprimă, pentru că nu este specialitatea mea. Este limpede că mulți dintre guvernanți nu au o educație culturală, de care ar fi avut nevoie acum trei sau patru decenii. Așa cum ați văzut, Președintele României nu a luat o poziție publică până acum. Eu sper, doar, că va acționa, administrativ, atunci când va fi cazul.

Dacă această direcție de neglijare sau chiar de condamnare la moarte a instituțiilor culturale continuă, cum vedeți România în care vor trăi copiii și nepoții noștri? Va mai merge cineva la teatru? Va mai trece cineva pragul unei biblioteci?

Da, cu siguranță. Dar nu asta este problema. A existat acces la cultură și în cei mai negri ani ai stalinismului din România, din 1948, până în 1959. Doar că România este, astăzi, un stat democratic, membru al Uniunii Europene, care nu își poate permite asemenea derapaje. Desigur, nu vom fi excluși din Uniunea Europeană. Dar există un articol, în Constituția României, care are prevederi foarte clare cu privire la responsabilitățile Statului Român, față de cetățenii săi, pentru a asigura accesul la cultură și protejarea patrimoniului cultural național. Dacă ordonanță de urgență se va adopta în formă „scursă pe surse de la Ministerul Finanțelor“, atunci Statul Român își va încalcă datoria sa către cetățenii români.

Ce considerați că ar trebui să facă guvernanții, în loc să ia banii, și așa foarte puțini, pe care îi alocă în prezent instituțiilor și inițiativelor culturale? De unde să facă ei rost de fonduri că să cârpească bugetul?

Probabil, de la consiliile de administrație ale companiilor naționale ori de la diverse alte entități economice, cum ar fi, de exemplu Asociația de Supraveghere Financiară, care, aparent, se finanțează din bani privați dar, în ultima instanța, trăiesc tot pe banii contribuabililor. Sau, poate, de pe urma multinaționalelor care plătesc impozite prea mici în România. Sunt convins că nu capitolul cultural a produs vreo gaură în bugetul de stat, ci, mai degrabă, dorința unor guvernanți de a-și prelungi șederea lor la putere.