Știrile 60m.RO

Directorul Agifer, după accidentul feroviar din Roșiori de Vede: ”Fără nicio discuţie, a fost o ajungere din urmă şi o tamponare violentă”

Cele două trenuri implicate, luni dimineaţă, în accidentul din judeţul Teleorman s-au ciocnit, însă cauzele şi mecanismul vor fi stabilite în cadrul anchetei.

”Fără nicio discuţie, a fost o ajungere din urmă şi o tamponare violentă”, a declarat, luni, la Digi 24, Laurenţiu Dumitru, director Agifer, referindu-se la accidentul din judeţul Teleorman.

Agifer cercetează incidentul şi urmează a stabili cauzele şi mecanismul de producere.

Potrivit lui Laurenţiu Dumitru expertizele care vor fi realizate în cadrul cercetării ar putea contrazice orice detaliu iniţial, iar antepronunţarea este exclusă.

Ce spune IPJ Teleorman

„La data de 13 martie, a.c., ora 4.06, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Roșiori Nord au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, la intrarea în stația Roșiori Nord dinspre Măldăeni, județul Teleorman, a avut loc un eveniment feroviar.

Din primele verificări efectuate de echipa operativă deplasată la fața locului, s-a constatat faptul că două trenuri, unul de marfă și unul de călători, s-ar fi ciocnit, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor.

În urma evenimentului feroviar, ultimele 3 vagoane ale trenului de marfă ar fi deraiat, iar unul dintre acestea s-a răsturnat.

Trenul de marfă aparține unui operator privat și era încărcat cu autoturisme.

În urma evenimentului, o persoană aflată în trenul de călători a suferit vătămări corporale, fiind transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, împreună cu specialiști din cadrul Agenției de Investigare Feroviară se efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor producerii evenimentului.

A fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent”, transmite IPJ Teleorman.

12 persoane au primit îngrijiri medicale, iar patru au fost transportate la spital, în urma unui incident feroviar care a avut loc, luni dimineaţă, în judeţul Teleorman.

Datele iniţiale arătau că un tren de persoane a frânat brusc pentru a evita impactul cu un tren de marfă care deraiase anterior.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button