Din 1 octombrie, cardul de sănătate redevine obligatoriu, cu excepţia consultaţiilor la distanţă

Cardul de sănătate redevine obligatoriu începând cu 1 octombrie, cu excepţia consultaţiilor la distanţă, a anunţat, luni, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) într-un comunicat de presă, informează Agerpres.
„HG 162/2020 aprobată de Guvern pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 (privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative) prevede prelungirea aplicabilităţii măsurilor în domeniul sănătăţii până la data de 31 decembrie 2020”, se arată în comunicat.
Astfel, se menţin până la finalul anului consultaţiile la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii specialişti din ambulatoriul clinic, pentru care „nu este necesară validarea cu cardul de sănătate”.
Potrivit CNAS, în urma consultaţiilor acordate la distanţă, medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale.
Totodată, documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
Însă, în cazul consultaţiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a serviciilor medicale.
„Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situaţiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidenţă cât mai exactă şi a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultaţiile la distanţă rămân o alternativă benefică atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienţilor programarea consultaţiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultaţia, la distanţă sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, citată în comunicatul de presă.
De asemenea, s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată: biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive – ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.
Printre măsurile al căror termen de valabilitate s-a prelungit prin aprobarea HG 162/2020 se numără şi posibilitatea ca medicii de familie să poată prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1 Alfa şi (**) Beta în Lista de medicamente compensate şi gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.
- Anularea zborurilor din vară, luată în calcul de o mare companie aeriană. Războiul din Golf periclitează aprovizionarea cu kerosen
Aprovizionarea Europei cu kerosen ar putea fi perturbată din iunie, dacă conflictul din Orientul Mijlociu nu se încheie în următoarea lună, putând în mod potenţial forţa Ryanair şi rivalele să ia în considerare anularea zborurilor în timpul lunilor de vară aglomerate, a afirmat miercuri Michael O’Leary, directorul general al operatorului aerian low-cost, transmite Reuters, preluată … - Grindeanu: ‘Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025’, cu Ciolacu premier
Sorin Grindeanu a lansat un mesaj cu puternic impact politic, după întâlnirea regională București–Ilfov, susținând că românii au avut cel mai ridicat nivel de trai din istorie chiar anul trecut, în timpul guvernării conduse de fostul președinte al PSD, Marcel Ciolacu. „Eu cred că românii, anul trecut, acu’ doi ani – în 2024 – au trăit … - Vlad Voiculescu, după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a explicat că el nu mai era ministru al Sănătății la momentul la care România a semnat contractul cu Pfizer și cu degetul către fostul premier Florin Cîțu și către fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Vlad Voiculescu susține că Florin Cîțu a decis participarea româniei la contractul european de achiziție comună, … - STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile
Directorul general al Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, la care s-au găsit peste 500.000 de euro, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii descriu modul în care cei care dădeau bani pentru atestat nici nu veneau la examen. Din stenograme rezultă faptul că era o operațiune desfășurată la o amploare foarte mare. Anton … - Încă un deputat POT a trecut la PSD
Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan a anunţat, miercuri, că a părăsit grupul parlamentar POT şi va activa în grupul PSD de la Camera Deputaţilor. Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan a informat Biroul permanent al Camerei că începând de marţi nu mai activează în grupul parlamentar POT, ci va activa ca deputat al grupului parlamentar PSD. Cristian-Emanuel Cîmpan este deputat de Bihor …




