Dacă se suspendă cursurile, părinţii vor primi 75% din salariu, să stea cu copilul

Prim-ministrul Ludovic Orban a afirmat luni că în situaţia în care într-o şcoală vor fi suspendate cursurile din cauza COVID-19, un părinte va primi 75% din salariu, să stea acasă cu copilul.
„Dacă apare un caz într-o clasă, automat 14 zile se suspendă cursurile în clasa respectivă, se face anchetă epidemiologică. (…) Dacă apar mai multe cazuri, poate 3-5 cazuri într-o şcoală, se pot suspenda cursurile în şcoala respectivă, pe o perioadă de 14 zile. Pentru asta, noi am prevăzut un act normativ, pe care l-am avut deja în dezbaterea guvernului, prin care am stabilit să acordăm ajutorul care a fost dat în perioada stării de urgenţă, 75% din salariu, pentru un părinte, ca să stea, pe perioada în care sunt suspendate cursurile, cu copilul acasă. Deja ne-am gândit la această variantă”, a declarat Ludovic Orban, la Digi24.
El a spus că probabil va mai creşte numărul cazurilor de coronavirus la copii, care şi până acum, înainte de începerea şcoli, înregistrau un procent semnificativ.
„Trebuie să spunem oamenilor, ca să fie pregătiţi. Dintre românii care s-au îmbolnăvit, procentul elevilor de vârstă şcolară care s-au îmbolnăvit este de 6,3%, fără să fie şcoală. A existat o răspândire a virusului şi pe această categorie de vârstă, în populaţia şcolară. Sigur că riscurile sunt foarte mici”, a adăugat premierul.
Sursa: www.agerpres.ro
- Aproximativ 800 de angajați, dați afară de la fabrica de rulmenți din Alexandria. Noi revolte în România
Aproximativ 800 de oameni ar putea fi concediați după ce grupul japonez JTEKT a anunțat intenția de a închide treptat fabrica de rulmenți din Alexandria, cel mai mare angajator din județul Teleorman. Primele disponibilizări ar urma să înceapă din luna iunie, iar procesul de închidere s-ar putea întinde pe aproximativ un an. Compania invocă scăderea … - Teatrul Masca, renovat la preț de lux. George Tuță a furat fără scrupule
În politica de sector, memoria este adesea scurtă, dar cifrele rămân scrise în procesele-verbale ale Consiliului Local (CL). Cazul clădirii de la numărul 66 — fostul cinematograf „Înfrățirea între Popoare” și casă a Teatrului „Masca” — oferă un studiu de caz fascinant despre cum „oportunitatea” unei investiții se schimbă radical în funcție de cine semnează … - Primarul din Flămânzi a semnat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei / E acuzat de luare de mită și abuz în serviciu
Primarul orașului Flămânzi (Botoșani), Dan Oloeriu, și-a recunoscut vina într-un dosar de corupție instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași. Edilul a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției după ce a fost acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.Cu mai … - Trump prezice că SUA vor avea „onoarea de a prelua Cuba” în contextul penei de curent majore, cauzată de războiul din Iran
Donald Trump se așteaptă să aibă „onoarea de a prelua Cuba”, a declarat el, după ce o blocadă petrolieră impusă de SUA a aruncat țara într-o pană totală de curent, transmite The Guardian, AFP și Reuters. Președintele american a susținut luni că ar putea face „orice își dorește” cu Cuba, în contextul negocierilor dintre SUA și … - Percheziții în Prahova într-un dosar legat de deșeuri periculoase: două firme și mai multe persoane suspectate că ar fi deversat ilegal deșeuri într-un râu din Ploiești
Polițiștii din Prahova au descins, marți dimineață, în cadrul unei acțiuni de amploare într-un dosar penal privind gestionarea deșeurilor periculoase. Ancheta vizează două firme și mai multe persoane suspectate că ar fi deversat ilegal deșeuri într-un râu din municipiul Ploiești. În comunicatul oficial se arată că „polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul Arme, …




