COVID-19 în lume: Statele reimpun restricții pe fondul creșterii numărului de infectări

Franța a înăsprit regulile de purtare a măștilor după ce numărul infectărilor a crescut. Cei care nu vor purta măști în locurile publice vor fi amendați. Și Hong Kong reintroduce măsuri stricte.
Începând de luni, Franța înăsprește regulile de purtare a măștilor pe fondul unei creșteri a cazurile confirmate de COVID-19. Cei care nu poartă măști în locurile publice vor primi o amendă de 135 de euro. Până acum, măștile erau obligatorii în transportul public și recomandate în supermarketuri și alte magazine.
Cu peste 30.000 de decese, Franța este una dintre țările cele mai afectate de pandemie în Europa. Până duminică, în Franța au fost raportate în total aproape 175.000 de persoane infectate.
O creștere a cazurilor se înregistrează și în Hong Kong, astfel că autoritățile au decis ca purtarea măștii să devină obligatorie în toate locurile publice, iar angajații guvernamentali neesențiali vor lucra de acasă, notează Deutsche Welle.
Șefa Guvernului din Hong Kong, Carrie Lam, a calificat drept „critică” situația, precizând că nu există „semne” că epidemia ar fi ținută sub control.
Numărul de cazuri a început să crească din nou în ultimele două săptămâni, iar medicii nu reușesc să identifice canalele de transmitere a coronavirusului. Duminică s-a înregistrat un record, cu peste 100 de noi cazuri, deși săptămâna trecută au fost luate noi măsuri de distanțare socială, printre care închiderea sălilor de sport și a cluburilor.
Autoritățile din Barcelona au impus restricții pe plajă, în urma ignorării regulilor de distanțare socială.
După o creștere a infectărilor în statul australian Victoria, masca a devenit obligatorie în Melbourne și în districtul Mitchell din apropiere. Premierului statului, Daniel Andrews, a declarat că amenda pentru cei care nu poartă masca e de 200 de dolari australieni (122 de euro).
Sursa: www.euractiv.ro
- Gust amar după Ziua Marinei! „Per total, ne întoarcem dezamăgiți acasă”Sărbătoarea Zilei Marinei a adunat mii de oameni pe faleza Cazinoului și în Portul Turistic Tomis, însă evenimentul a lăsat un gust amar pentru mulți turiști. Vizitatorii s-au plâns de aglomerație, sonorizare proastă, imposibilitatea de a vedea navele și lipsa unor alternative de petrecere a timpului liber, ceea ce a transformat o zi de sărbătoare …
- Dublarea impozitului pe locuințe e doar începutul. Ce alte scumpiri ne pregătesc proeuropenii în 2026Dublarea impozitului pe clădiri în anumite situații, descrise în detaliu în pachetul 2 de măsuri, aduce după sine și alte scumpiri în lanț, potrivit declarațiilor date de experți. Documentul aduce modificări Codului fiscal astfel: – se stabilește că pentru lucrările realizate legal, adică cele cu autorizație de construire, valoarea de impozitare va fi calculată pe baza …
- SRS: Predoiu a coordonat toată operațiunea anulării alegerilor, şi-a asumat statul de „cap al şarpelui”Sorin Roșca Stănescu plusează cu dezvăluiri incendiare în scandalul anulării alegerilor din România: Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, este cel care a coordonat întreaga operațiune în baza unui așa zis raport întocmit de o instituție din subordinea MAI și prezentat în CSAT. Predoiu a fost contactat pentru un punct de vedere însă nu a oferit …
- Sorin Roșca Stănescu: „Predoiu a coordonat toată operațiunea anulării alegerilor”Sorin Roșca Stănescu aduce noi dezvăluiri explozive în legătură cu scandalul privind anularea alegerilor din România: Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, ar fi cel care a orchestrat întreaga acțiune pe baza unui raport întocmit de o instituție aflată în subordinea MAI și prezentat ulterior în CSAT. Contactat pentru a-și exprima punctul de vedere, Predoiu nu …
- Trenurile groazei: geamuri sparte și pasageri răniți într-un tren CFR. Autoritățile, din nou depășite de situațieUn tren CFR care circula pe ruta Mangalia–Oradea a devenit scena unui incident grav: geamurile unui vagon s-au spart brusc în mers, rănind mai mulți pasageri, printre care o fată de doar 12 ani. În timp ce oamenii se întreabă cum e posibil ca asemenea pericole să existe în transportul feroviar din România, autoritățile reacționează …