Diana Buzoianu, chemată la raport în Parlament, după ce 100.000 de oameni au rămas fără apă

Parlamentarii AUR au depus miercuri la Biroul Permanent al Camerei Deputaților o solicitare de chemare a Dianei Buzoianu, ministrul Mediului, în Parlament. Aceștia au cerut ca ministrul să vină în plen pe 8 decembrie, la Ora Guvernului.
În documentul depus la Biroul Permanent, AUR a transmis că vrea ca Diana Buzoianu să participe la dezbaterea cu tema „Dezastrul administrativ de la acumularea Paltinu: încălcări ale normelor de sănătate publică, risc energetic naţional și responsabilitatea Ministerului Mediului în gestionarea unei crize scăpate de sub control”.
Solicitarea parlamentarilor din partidul condus de George Simion vine în contextul în care lucrările la Barajul Paltinul au lăsat fără apă potabilă aproximativ 100.000 de oameni din județele Dâmbovița și Prahova. Mai mult, centrala electrică pe gaz de la Brazi a fost închisă din cauza crizei apei.