Politică

Deținuții primesc burse de merit din partea Guvernului

Bursele de merit acordate de Ministerul Educației vor ajunge inclusiv în penitenciare. Administrația Națională a Penitenciarelor arată că 131 de deținuți din mai multe penitenciare se califică pentru a primi bursele de merit.

Aceștia provin din penitenciarele situate în județele Alba, Arad, Bihor, Botoșani, Brasov, Brăila, Cluj, Dolj, Gorj, lalomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, informează Edupedu.

Un calcul arată că în total pe lună Ministerul Educației va plăti acestor deținuți peste 58 de mii de lei pe lună, ajungând la peste 700 de mii de lei pe an, în cazul în care numărul acestora nu se schimbă.

“Asigurarea dreptului la educație pe parcursul executării pedepselor privative de libertate este garantată de legislația domeniului execușional penal, din perspectivă operatională, organizarea procesului de învățământ fiind reglementată prin documentele
legislative emise de Ministerul Educatiei. La nivel general, colaborarea între Ministerul
Educatiei si Ministerul Justiției/Administrația Națională a Penitenciarelor este formalizată prin
Protocolul cu nr. 39635/18.11.2022 / ANP, aflat în vigoare la această dată.


La acest moment, Ministerul Educatiei reglementează procesul de învățământ prin trei Legi ale educației: Legea nr. 1/2011 Legea educatiei nationale, Legea nr. 198/2023 Legea
învățământului preuniversitar, Legea nr. 199/2023 Legea învățământului superior dar si prin
mai multe Ordine printre care se regăsește și Ordinul nr. 6238/2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor.

De asemenea, vă comunicăm faptul că, la nivelul administratiei centrale există o
situatie estimativă cu privire la numărul persoanelor private de libertate care pot primi burse
de merit, conform reglementărilor mentionate anterior, sens in care, precizăm că numărul
acestora este 131, la nivelul următoarelor judete: Alba, Arad, Bihor, Botoșani, Brasov, Brăila,
Cluj, Dolj, Gorj, lalomita, Maramureș, Mehedinti, Mureș”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button