Destinațiile turistice din R. Moldova, promovate printr-un chestionar online

Agenţia de Investiţii a lansat un chestionar online pentru susţinerea operatorilor şi agenţiilor de turism. Sondajul realizat de compania „Magenta Consulting” este parte a campaniei naţionale #NeamPornit, iniţiată pentru promovarea destinaţiilor turistice din R. Moldova şi susţinerea agenţilor economici din industria turismului intern.

Potrivit Moldpres, sondajul realizat prin chestionare îşi propune identifice o serie de răspunsuri la întrebările: Ce aşteptări aveţi de la o călătorie prin Republica Moldova? Ce tip de odihnă vă place? Cât sunteţi gata să cheltuiţi pentru o zi de odihnă în R. Moldova? Ce fel de experienţe ar trebui să conţină pachetul de servicii turistice pentru o călătorie de week-end în R. Moldova?

Prin sondajul #NeamPornit la care facem apel public către toţi cetăţenii să participe, ne propunem să aflăm profilul şi aşteptările  turistului local pentru ca agenţii economici din industria turismului, agenţiile de turism să-şi adapteze ofertele la aşteptările şi posibilităţile cetăţenilor noştri. Relansarea turismului intern, poate fi o etapă de dezvoltare a sectorului, pentru a fi mai competitivi la nivel regional, iar crearea unei oferte diversificate de produse turistice va mări atractivitatea ţării pentru turiştii străini”, a explicat Rodica Verbeniuc, directorul general al Agenţiei de Investiţii.

Potrivit lui Dumitru Slonovschi, director „Magenta Consulting”,  sondajul face parte dintr-un studiu mai complex: un sondaj online, unul la telefon şi focus-grupuri care au fost deja elaborate. „Întrebările au fost formulate de experţi într-un limbaj accesibil pentru toţi utilizatorii. Vă îndemnăm să completaţi chestionarul, care vă va lua doar şapte minute şi să îndemnaţi şi prietenii să o facă. Ulterior, vom elabora un set de recomandări pentru agenţiile de turism ca să creeze produse interne adaptate”, a menţionat Slonovschi.

Chestionarul poate fi accesat online pe pagina de Facebook a campaniei sau accesând acest link.

Campania naţională #NeamPornit  a fost lansată la sfârşitul lunii aprilie pe reţelele de socializare, de către Agenţia de Investiţii care promovează R. Moldova drept o destinaţie turistică de experienţe autentice şi neexplorate. Iniţiativa are ca scop stimularea creării de oferte turistice locale şi creşterea consumului produsului intern, în contextul în care, sectorul ospitalităţii a fost dur lovit de efectele pandemiei de COVID-19.

Organizatorii au anunţat că pe durata campaniei, se vor desfăşura evenimente-surpriză. De asemenea, vor fi organizate şi evenimente online, vor fi lansate iniţiative noi, toate având scopul de a descoperi, promova şi susţine produsul turistic intern.

Sursa: www.infoprut.ro

%d blogeri au apreciat: