Eroul care a inspirat filmul „Hotel Rwanda”, arestat luna trecută, a fost inculpat pentru terorism
Paul Rusesabagina, directorul unui hotel care a salvat vieţile a peste 1.200 de oameni în timpul genocidului din 1994 din Rwanda, o poveste care mai târziu a inspirat o producţie hollywoodiană, a fost inculpat pentru terorism de un tribunal din Rwanda, relatează dpa.
Împotriva lui au fost formulate 13 capete de acuzare, însă familia se plânge că procesul este un simulacru.
Rusesabagina, în vârstă de 66 de ani, a cărui poveste a inspirat filmul „Hotel Rwanda”, a apărut la tribunal pentru prima dată după ce a fost adus în faţa presei cu cătuşe la Kigali, luna trecută. Familia sa susţine că bărbatul a fost arestat în urma unei răpiri internaţionale.
Grupurile care militează pentru apărarea drepturilor omului susţin că Rusesabagina, care este un critic neobosit al preşedintelui Paul Kagame, nu va beneficia de un proces corect în Rwanda. El a fost reprezentat în instanţă de doi avocaţi rwandezi despre care familia sa susţine că i-au fost impuşi de stat.
În instanţă nu s-a menţionat că Rusesabagina a ajuns la Kigali după ce se stabilise în străinătate. Poliţia a anunţat că l-a arestat prin „cooperare internaţională”, în timp ce familia spune că a fost predat de autorităţile din Dubai.
„Este o parodie, un simulacru de justiţie”, a declarat fiica lui Rusesabagina, Carine Kanimba.
Guvernul l-a acuzat că a fost implicat în activitatea MRCD, o grupare de partide politice în exil care sunt în opoziţie faţă de guvernul rwandez.
MRCD are o aripă armată care luptă cu guvernul rwandez şi a fost acuzată că a comis atacuri în apropierea frontierei cu Burundi. Printre alte capete de acuzare care îl vizează pe Rusesabagina este şi cel de crimă.
Sursa: Agerpres
- Gheorghe Piperea (AUR): Am prezentat presei libere datele despre lovitura de stat din RomâniaIeri am cerut în PE o dezbatere asupra situației electorale și judiciare tensionate din România. Cu votul majorității, dezbaterea a fost refuzată. Majoritatea a decis că nu e cazul să știe lumea prea multe despre adevăr. Trebuie ca lumea să fie nobil mințită, că e spre binele său – așa spune Fratele cel Mare. Treaba …
- George Simion, mesaj ferm pentru infractoarea Laura Ciorbă, Basescu, Mungiu Pippidi și Pricopie, în timpul vâltorii de la CCR: Sunteți istorie!Liderul AUR, George Simion, a transmis un mesaj video pe Facebook, în legătură oamenii mafiei de partid și de stat. „Laura Ciorbă, a lu’ Jupuitu, Vicol, Nordis… știți voi, Grindeanu, Ciolacu, Traian Băsescu, Petrov, Alina Mungiu Pippidi, Soros, toate aceste persoane m-au atacat în ultimele 24 de ore și vor să fiu scos din viața …
- George Simion, prima reacție după ce judecătorii CCR au respins contestația lui Călin Georgescu și NU mai poate candidaGeorge Simion, liderul AUR, a avut prima reacție după ce judecătorii CCR au respins contestația lui Călin Georgescu, iar acesta nu mai poate candida la alegerile prezidențiale. „Rușine! Rușine! Rușine! Nu ne veți învinge! Deja poporul român s-a trezit! Și va fi învingător! CG’“, a scris George Simion pe pagina sa de facebook. Judecătorii Curții …
- Tudorel Toader anunță că George Simion va fi eliminat de CCR din cursa prezidențialăLiderul AUR, George Simion, ar putea candida la alegerile prezidențiale din luna mai, însă „trebuie să treacă centrul exigențelor constituționale”, spune fostul judecător CCR Tudorel Toader. „Nu știu (dacă poate candida George Simion – n.r.), greu de răspuns, pentru că este o mare așteptare lipsă lui Călin Georgescu să vină Simion și cred că dânsul preia …
- Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, promisiuni uitate și speranțe frântePe 11 martie 1990, în efervescenta Piață a Victoriei din Timișoara, un nou freamăt de libertate și speranță înconjura mulțimea adunată. Marea Adunare Populară a fost momentul în care Proclamația de la Timișoara a fost lansată, un document care promitea să contureze un nou început pentru România, după decenii sub dominația regimului comunist. Proclamația, cu …