Descinderi masive la ELCEN: doi directori, suspectați într-un dosar de corupție

Procurorii DNA au efectuat marți dimineață descinderi la sediul ELCEN, într-un dosar de corupție ce vizează fapte grave. Printre persoanele vizate se află directorul general și directorul comercial ai companiei, suspectați de luare și dare de mită.
Investigațiile DNA includ percheziții în opt locații, atât la sediul ELCEN, cât și la domiciliile unor persoane implicate. Surse apropiate anchetei susțin că este vorba despre sume importante de bani oferite în schimbul influențării unor proceduri de achiziții publice.
Compania a confirmat, într-un comunicat, acțiunea întreprinsă de DNA
„Compania Electrocentrale București (ELCEN) confirmă faptul că, în cursul zilei de astăzi, 9 septembrie 2025, reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează percheziții la sediul central al companiei, în baza unui mandat emis de autoritățile competente.
Procurorii au solicitat punerea la dispoziție a unor documente și informații necesare acțiunii aflate în curs. ELCEN cooperează în mod deplin pentru a facilita desfășurarea verificărilor.
Conducerea companiei își reafirmă angajamentul față de respectarea legii și transparență în activitatea desfășurată. Sunt tratate cu maximă seriozitate și responsabilitate solicitările instituțiilor statului.
Menționăm că desfășurarea acestor proceduri nu afectează în niciun fel continuitatea activității ELCEN și asigurarea producerii energiei electrice și termice pentru consumatorii din București și pentru Sistemul Energetic Național.
Compania va continua să colaboreze strâns cu autoritățile și va comunica în mod transparent orice informații suplimentare de interes public, în limitele permise de cadrul legal și de ancheta aflată în desfășurare,” a transmis Elcen.